2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIncendiu într-un bloc, 50 de locatari au fost evacuaţi

Incendiu într-un bloc, 50 de locatari au fost evacuaţi

Un incendiu a izbucnit, luni seară, într-un apartament dintr-un bloc din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Cincizeci de persoane au fost evacuate, întrucât erau degajări mari de fum, iar o femeie a primit îngrijiri după ce a suferit un atac de panică, informează news.ro.

Potrivit ISU „Basarab I” Dâmboviţa, pompierii de la Detaşamentul Găeşti au fost alertaţi, luni seară, despre producerea unui incendiu la un apartament din oraşul Găeşti, situat la etajul al doilea al unui unui bloc de locuinţe. 

Pompierii au ajuns acolo cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de ambulanţă SMURD, iar de la Detaşamentul Titu a fost trimisă o platformă de salvare la înălţime, care ulterior s-a întors în subunitate, nefiind nevoie de utilizarea acesteia. 

„La sosirea forţelor de intervenţie, apartamentul era încuiat, fiind necesară forţarea uşii pentru a pătrunde în interiorul acestuia, unde ardeau mocnit într-o cameră, obiecte de mobilier şi articole textile, cu degajare mare de fum.

Pompierii au lichidat imediat incendiul şi au acţionat pentru evacuarea fumului atât din apartament, cât şi de pe casa scării. De asemenea, salvatorii au evacuat toţi locatarii imobilului, fiind vorba de 50 de persoane din 20 de apartamente”, arată sursa citată. 

Paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală unei locatare care a suferit un atac de panică. 

În urma incendiului s-au înregistrat doar pagube materiale. 

Cauza probabilă a producerii incendiului este efectul termic al curentului electric (conductor electric defect ori neizolat corespunzător).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS