4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisPatricia Ţig şi Irina Begu, fără replică în primul tur de la Dubai

Patricia Ţig şi Irina Begu, fără replică în primul tur de la Dubai

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko în două seturi, cu 6-3, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite). Ţig (26 ani, 61 WTA) s-a înclinat după o oră şi 19 minute în faţa letonei (23 ani, 51 WTA).

Cele două jucătoare s-au întrecut în erori, Ţig încheind cu 5 aşi şi 6 duble greşeli, iar Ostapenko a avut 3 aşi şi 8 duble greşeli.

Patricia Ţig s-a ales cu un cec de 10.750 dolari şi un punct WTA.

Cele două jucătoare s-au mai întâlnit în 2015, când baltica a câştigat cu 3-6, 7-5, 6-2, în finala turneului ITF de la Sankt Petersburg.

Greu cu Muguruza

De asemenea, şi Irina Begu a fost învinsă de spaniola Garbine Muguruza, a noua favorită, cu 6-3, 7-5, luni, în prima rundă a turneului din Emiratele Arabe Unite, dotat cu premii totale de 1.835.490 dolari. Muguruza (27 ani, 16 WTA) s-a impus într-o oră şi 36 de minute.

Begu (30 ani, 73 WTA) a început greoi şi a fost condusă cu 3-0 în primul set, dar a reuşit să revină şi să egaleze, 3-3. Jucătoarea născută la Caracas (Venezuela) a câştigat ultimele trei ghemuri şi setul (6-3). În actul secund, Begu a evoluat mai bine, a condus cu 2-0, a fost egalată, a făcut un nou break, pentru 5-3, dar nu a reuşit să închidă setul şi s-a înclinat după ce a cedat patru ghemuri la rând (5-7).

Muguruza are acum 4-1 în meciurile directe, singura victorie a Irinei venind în 2016, în turul al doilea la Madrid. Iberica a câştigat de două ori în România, la Bucureşti (2012) şi Galaţi (2015, în Fed Cup), precum şi în 2016, la Beijing.

Irina Begu va primi 10.750 dolari şi un punct WTA.

Raluca Olaru continuă la dublu

La dublu, Raluca Olaru şi ucraineanca Nadia Kicenok s-au calificat în optimile de finală după 4-6, 6-2, 10-5 cu Anastasia Pavliucenkova (Rusia)/Arina Rodionova (Australia). Perechea româno-ucraineană s-a impus după o oră şi 28 de minute.

Olaru şi partenera sa şi-au asigurat un cec de 8.700 dolari şi 105 de puncte WTA la dublu, iar în optimi vor înfrunta favoritele numărul doi, cehoaicele Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova.

Citeşte şi: Mihaela Buzărnescu, start în forţă la Guadalajara! Victorii şi la simplu şi la dublu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS