1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalDoi „lei” în unsprezecele LPF. Vezi cine s-a impus în echipa etapei a 26-a din Liga 1!

Doi „lei” în unsprezecele LPF. Vezi cine s-a impus în echipa etapei a 26-a din Liga 1!

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat astăzi fotbaliştii care au strălucit în etapa a 26-a din Liga 1.

Cum Universitatea Craiova şi-a adjudecat victoria în meciul cu FC Botoşani graţie reuşitei lui Ştefan Baiaram, juniorul Ştiinţei s-a impus în unsprezecele LPF-ului. Acesta a fost primul gol al fotbalistului de 18 ani pe prima scenă a ţării şi i-a adus cuvinte de laudă din partea reprezentanţilor forului care conduce Liga 1.

Ştefan Baiaram nu este singurul „leu” din echipa etapei a 26-a. Membrii LPF l-au „ochit” şi pe fundaşul Marius Constantin. „Veteranul” Ştiinţei se face „vinovat” de „liniştea de care oltenii aveau nevoie”.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 26-a:

PORTAR:

Victor Râmniceanu (FC Voluntari / 30 de ani)
A avut șase intervenţii pe durata meciului, două dintre ele pe final, salvând un punct pentru ilfoveni. Prinde pentru a treia oară echipa etapei.

FUNDAŞI:

Daniel Celea (Chindia / 25 de ani)
Cu el pe teren integralist, târgoviştenii au bifat al doilea meci la rând în campionat fără gol încasat. Se pliază perfect pe stilul impus de Emil Săndoi.

Paulo Vinicius (CFR Cluj / 36 de ani)
Una dintre fazele clasice ale campionatului din ultimii patru ani: fundaşul brazilian a finalizat centrarea trimisă din corner de Deac. A fost al 12-lea gol marcat cu capul de Paulo Vinicius în Liga 1.

Marius Constantin (Universitatea Craiova / 36 de ani)
Traversează una dintre cele mai bune perioade din carieră. Marius Constantin a adus liniştea de care oltenii aveau nevoie pentru a spera la câştigarea titlului.

Foto: Alex Vîrtosu

MIJLOCAŞI:

Cristian Neguţ (Chindia / 25 de ani)
A marcat golul graţie căruia dâmboviţenii au rămas în lupta pentru un loc în play-off. A fost cel mai periculos jucător din tabăra Chindiei.

Eugeniu Cebotaru (Academica / 36 de ani)
Veteranul moldovean al ilfovenilor a impresionat şi în acest meci prin dăruirea cu care a tratat fiecare fază de joc.

Mihai Răduţ (Astra / 30 de ani)
Aflat la meciul 200 în Liga 1, mijlocaşul giurgiuvenilor a fost decisiv în victoria Astrei. A înscris un gol şi a oferit o pasă decisivă.

Florin Tănase (FCSB / 26 de ani)
Căpitanul roş-albaştrilor a marcat golul care o ţine pe FCSB în fruntea clasamentului. A fost a 17-a reuşită din acest sezon şi a 70-a în 220 de jocuri bifate în Liga 1.

ATACANŢI:

Sulejman Krpic (Astra / 30 de ani)
A marcat a doua etapă la rând. Este un vârf puternic, care devine tot mai util giurgiuvenilor în drumul acestora spre un loc în play-off.

Cephas Malele (FC Argeş / 27 de ani)
A reuşit o dublă şi a ajuns la 10 goluri marcate în 19 jocuri disputate pentru piteşteni. În tricoul piteştenilor a mai strâns o pasă decisivă şi a scos două penaltiuri.

Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova / 18 ani)
Baiaram, un nou nume propus fotbalului mare de către Universitatea Craiova! Talentatul puşti al alb-albaştrilor şi-a trecut în cont întâia reuşită în campionat.

Foto: Alex Vîrtosu

ANTRENORUL ETAPEI:

Emil Săndoi (Chindia / 56 de ani)
Povestea Chindiei din sezonul 2020-2021 merge mai departe, spre play-off. Cel care a creat-o continuă să surprindă prin modul cum pregăteşte fiecare duel.

Liga 1, etapa a 26-a:

Vineri, 5 martie: Sepsi Sf. Gheorghe – Chindia Târgoviște 0-1, FC Viitorul – Academica Clinceni 1-1.
Sâmbătă, 6 martie: Universitatea Craiova – FC Botoșani 1-0, UTA Arad – CFR Cluj 0-1.
Duminică, 7 martie: Astra Giurgiu – FC Hermannstadt 2-1, FCSB – Gaz Metan Mediaș 1-0.
Luni, 8 martie: FC Argeș – Poli Iași 2-1, FC Voluntari – Dinamo 1-1.

Clasament:

Clasament oferit de flashscore.ro

Etapa viitoare:

Vineri, 12 martie – ora 20.30: Gaz Metan Mediaș – Universitatea Craiova.
Sâmbătă, 13 martie – ora 12.00: Academica Clinceni – FC Voluntari, ora 14.30: AFC Hermannstadt – FC Viitorul, ora 20.00: UTA Arad – FCSB.
Duminică, 14 martie – ora 18.00: Chindia Târgoviște – Astra Giurgiu, ora 20.30: CFR Cluj – Poli Iași.
Luni, 15 martie – ora 17.30: FC Botoșani – Sepsi Sf. Gheorghe, ora 20.30: Dinamo – FC Argeş.

Citeşte şi: Nu a scăpat! Sebastian Colţescu, suspendat de UEFA până la finalul sezonului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS