11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvocatul Poporului: Trebuie transparență în cazul Spitalului de Urgență Sibiu

Avocatul Poporului: Trebuie transparență în cazul Spitalului de Urgență Sibiu

Avocatul Poporului trage un semnal de alarmă privind nevoia de transparenţă atunci când persoanele sunt lipsite de libertate şi în imposibilitate de a comunica, aşa cum e cazul pacienţilor internaţi la terapie intensivă, se arată într-un comunicat al instituției.

„Avocatul Poporului nu se substituie niciunei autorităţi publice, nici Parchetului, niciunor comisii de control, care au rolul lor în a stabili exact ce anume s-a petrecut Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Ne exprimăm însă speranţa ca în viitor toate autorităţile publice să colaboreze instituţional, deplin şi transparent cu Avocatul Poporului, garantul constituţional al respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, arată instituția în comunicat.

Avocatul Poporului aminteşte că, la începutul lunii iunie 2020, la recomandarea Subcomitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul ONU, a demarat un proiect vizând spitalele COVID şi suport COVID, pentru a se asigura că atât drepturile pacienţilor internaţi, cât şi ale personalului medical sunt respectate în egală măsură.

„Din păcate, câţiva manageri de spitale, şi mai ales unii politicieni, fără să înţeleagă rostul acţiunilor noastre de prevenire, nevoia de transparenţă atunci când persoanele sunt lipsite de libertate şi în imposibilitate de a comunica, aşa cum e cazul pacienţilor internaţi la terapie intensivă, au blamat instituţia şi iniţiativa noastră”, a adăugat Avocatul Poporului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS