2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEuropenii sprijină lansarea Conferinței privind viitorul Europei

Europenii sprijină lansarea Conferinței privind viitorul Europei

Parlamentul European și Comisia Europeană a lansat astăzi primul sondaj Eurobarometru realizat vreodată în comun pentru cele două instituțiiSondajul Eurobarometru special privind viitorul Europei a fost realizat între 22 octombrie și 20 noiembrie 2020 în cele 27 de state membre ale UE.

Sondajul, publicat înainte de semnarea Declarației comune referitoare la Conferința privind viitorul Europei, arată că marea majoritate (92 %) a respondenților din toate statele membre solicită ca vocile cetățenilor să fie „luate mai mult în considerare în deciziile referitoare la viitorul Europei”.

Conferința privind viitorul Europei își propune să facă exact acest lucru: va crea un nou forum public pentru o dezbatere deschisă, incluzivă, transparentă și structurată cu cetățenii europeni cu privire la chestiunile care contează pentru ei și le afectează viața de zi cu zi.

Conferința privind viitorul Europei

Potrivit opiniei exprimate de trei sferturi dintre europeni, Conferința privind viitorul Europei va avea un impact pozitiv asupra democrației în UE: 76 % sunt de acord că aceasta reprezintă un progres semnificativ pentru democrație în cadrul UE (25 % „sunt total de acord” și 51 % „tind să fie de acord”), o majoritate clară susținând acest punct de vedere în fiecare stat membru al UE.

Respondenții au declarat că ar trebui implicate activ persoane din toate categoriile sociale (51 %); 47 % afirmă că tinerii ar trebui să aibă un rol important; 42 % au ales guvernele naționale, iar 40 %, cadrele universitare, experții, intelectualii și oamenii de știință.

Puțin peste jumătate dintre europeni (51 %) ar dori să se implice personal, respondenții irlandezi fiind cei mai entuziasmați (81 %), urmați de belgieni (64 %), luxemburghezi (63 %) și sloveni (63 %).

Vocea cetățenilor în UE

Deși votul la alegerile europene este considerat în mod clar (de către 55 % dintre respondenți) ca fiind cel mai eficient mod de a se asigura că vocile lor sunt auzite de factorii de decizie de la nivelul UE, există un sprijin foarte puternic în favoarea unui cuvânt mai greu de spus al cetățenilor UE în deciziile referitoare la viitorul Europei. Dintre cei 92 % dintre respondenți care consideră că vocile cetățenilor UE ar trebui luate mai mult în considerare, 55 % „sunt total de acord”, iar 37 % „tind să fie de acord”. Numai 6 % nu sunt de acord cu această afirmație.

Viitorul Europei

Pe șase din zece europeni criza provocată de coronavirus i-a făcut să reflecteze asupra viitorului Uniunii Europene (19 % „sunt total de acord” și 41 % „tind să fie de acord”), în timp ce 39 % nu sunt de acord cu acest lucru (23 % „tind să nu fie de acord” și 16 % sunt „total împotrivă”).

Respondenții au fost rugați să aleagă evoluțiile pe care și le doresc pentru viitorul Europei: existența unor standarde de viață comparabile (35 %) și a unei solidarități mai puternice între statele membre (30 %) sunt două dintre evoluțiile menționate cel mai des. De asemenea, europenii acordă prioritate dezvoltării unei politici comune în domeniul sănătății (25 %) și unor standarde educaționale comparabile (22 %).

Atuuri și provocări

Europenii consideră că respectarea de către UE a democrației, a drepturilor omului și a statului de drept (32 %) și puterea sa economică, industrială și comercială (30 %) reprezintă principalele sale atuuri. Respectarea de către UE a democrației, a drepturilor omului și a statului de drept este considerată atuul cel mai important (sau cel mai important atu comun) în 14 țări, iar acest punct de vedere este deosebit de important în Suedia, unde 58 % dintre cetățeni îl consideră un atu esențial. Puterea economică, industrială și comercială a UE este considerată atuul cel mai important (sau cel mai important atu comun) în nouă țări, în frunte cu Finlanda (45 %) și Estonia (44 %).

Schimbările climatice sunt considerate în mod clar drept principala provocare globală care afectează viitorul UE, 45 % dintre europeni considerând că aceasta este principala provocare. Provocările menționate pe locurile doi și trei de un procent similar de europeni sunt terorismul (38 %) și riscurile legate de sănătate (37 %). Migrația forțată și strămutarea reprezintă provocarea pe care puțin peste un sfert dintre europeni (27 %) o consideră a patra în ordinea importanței.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS