Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu, în cadrul unei operațiuni comune cu Poliția Națională din Regatul Spaniei, cu sprijinul EUROPOL, au desfășurat, ieri, o acțiune pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, trafic și consum de droguri și spălare de bani.
Din datele și probele administrate a rezultat faptul că grupul infracțional organizat, format din 13 membri, cu vârste cuprinse între 24 și 43 de ani, ar fi fost constituit de persoane ce domiciliază în județul Giurgiu și municipiul București, ulterior, la grup aderând și alți membri din județul Galați.
În principal, activitatea infracțională a grupului ar fi constat în recrutarea, de pe teritoriul României, a unor tinere aflate în stare de vulnerabilitate, urmată de exploatarea sexuală a acestora, prin obligarea sau determinarea și înlesnirea practicării prostituției în Spania, în regiunea Girona.
Au fost identificate 17 tinere de cetățenie română, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, exploatate sexual de membrii grupării, pe teritoriul Spaniei. Tinerele ar fi fost determinate și le-ar fi fost înlesnită practicarea prostituției, în condiții de risc, chiar în timp ce erau însărcinate.
În cadrul acțiunii desfășurate în România, au fost puse în executare 14 mandate de percheziție domiciliară, 10 în județul Giurgiu, 2 în municipiul Galați și 2 în municipiul București, la locuințele celor 13 persoane cercetate.
7 persoane au fost reținute
În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate sisteme informatice, obiecte și metale prețioase, înscrisuri, substanțe susceptibile a fi droguri și bunuri utilizate la cântărirea, dozarea, ambalarea drogurilor sau utilizate la consumul acestora.
Totodată, au fost puse în aplicare 23 de mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu, pentru activități procedurale.
Simultan, pe teritoriul Spaniei, au fost puse în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară și 8 mandate de aducere, fiind reținute 2 persoane de cetățenie română.
Ieri, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu a dispus reținerea a 5 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism, spălare a banilor, trafic de minori, deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu și punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri, urmând ca, în ziua de 10 martie 2021, să fie prezentate Tribunalului Giurgiu, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.