11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisDupă eliminarea de la Doha, Federer a declarat forfait pentru Dubai

După eliminarea de la Doha, Federer a declarat forfait pentru Dubai

Tenismanul Roger Federer a decis să se retragă de la turneul ATP programat săptămâna viitoare la Dubai (Emiratele Arabe Unite), după ce a fost eliminat în turul secund la Doha. Elveţianul a declarat că este mai bine pentru el să revină la antrenamente deocamdată.

Campionul elveţian, cu 20 de titluri de Mare Slem în palmares, care a revenit în circuit după o absenţă de 13 luni, a fost învins joi, cu 3-6, 6-1, 7-5, de georgianul Nikoloz Basilaşvili (locul 42 mondial), după ce trecuse în primul tur de britanicul Daniel Evans (28 ATP).

A fost minunat să mă întorc în #atptour, m-am bucurat din nou de fiecare minut jucat la Doha. Multe mulţumiri echipei mele minunate şi loiale, pentru că a făcut acest lucru posibil. Am decis că este mai bine pentru mine să mă întorc la antrenamente şi, prin urmare, am hotărât să mă retrag din turneul de la Dubai, de săptămâna viitoare“, a spus Federer.

Fostul număr unu mondial a anunţat deja că nu va participa la turneul Masters 1000 ATP de la Miami (Florida), programat luna aceasta, preferând să se concentreze pe zgură şi să dispute cât mai multe meciuri înainte de Wimbledon.

Citeşte şi: Turneul preolimpic de la Podgorica, transmis de un post vechi de televiziune

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS