8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCancelarul austriac acuză contracte secrete în UE privind vaccinurile anti-COVID

Cancelarul austriac acuză contracte secrete în UE privind vaccinurile anti-COVID

Cancelarul austriac a acuzat vineri anumite state membre ale Uniunii Europene (UE), fără a le numi, că au negociat în culise ”contracte” cu laboratoarele. Asta a dus la o repartizare inechitabilă a vaccinurilor anti-COVID-19 între ţări, potrivit Agerpres.

”Există indicii potrivit cărora ar exista o instanţă, un bazar unde au fost încheiate acorduri suplimentare între statele membre şi companii farmaceutice”, a declarat în faţa presei Sebastian Kurz, care a avut un schimb de opinii pe acest subiect cu liderii belgian, grec, polonez, sloven şi ceh.

”Trebuie să vedem cine a semnat contractele”

”Trebuie să vedem cine a semnat contractele”, a adăugat Kurz. El a subliniat că aceste contracte sunt ”secrete” şi că nu le va putea consulta, lansând şi un apel ”urgent la transparenţă totală”.

Potrivit cancelarului austriac, Malta va primi astfel ”până la de trei ori mai multe doze pe cap de locuitor decât Bulgaria” până în vară, iar Ţările de Jos vor obţine ”de două ori mai multe doze decât Croaţia până la finalul lui iunie”.

”Comisia are ca punct de plecare distribuirea de doze pe baza populaţiei“

Uniunea Europeană a apărat existenţa unui astfel de mecanism. ”Comisia are ca punct de plecare distribuirea de doze pe baza populaţiei, dar statele membre pot cere să primească un vaccin în plus decât un altul”, a explicat Stefan de Keersmaecker, purtător de cuvânt al executivului comunitar.

”Aceste contacte pot interveni direct între un stat membru şi un laborator în particular în cadrul unui comitet director, după desfăşurarea de discuţii între toate statele membre”, a explicat el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS