2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„Leii“ Vlădoiu şi Cîmpanu merg la Campionatul European! Vezi lotul României!

„Leii“ Vlădoiu şi Cîmpanu merg la Campionatul European! Vezi lotul României!

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal Under 21 a României, Adrian Mutu, a anunţat, duminică, lotul de 23 de jucători care va participa la faza grupelor Campionatului European de tineret din Ungaria şi Slovenia (24-30 martie), informează site-ul oficial al FRF.

Lot României U21:

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgovişte), Mihai Eşanu (Dinamo Bucureşti);

Fundaşi: Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruţ (FCSB), Alexandru Paşcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăguşin (Juventus/Italia), Raul Opruţ (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul);

Mijlocaşi: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgovişte), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruţan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Măţan (Columbus Crew/SUA);

Atacanţi: George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).

Lista adiţională este alcătuită din următorii jucători: Mihai Popa (Astra Giurgiu), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaş), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Raţiu (Villarreal/Spania), Adrian Şut (FCSB), Gabriel Simion (FCSB), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Denis Drăguş (Crotone/Italia), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Adrian Petre (UTA Arad), Nicolae Carnat (CFR Cluj), Louis Munteanu (Fiorentina/Italia).

Mutu: „Aveţi încredere în noi, putem face românii fericiţi“

Selecţionerul Adrian Mutu este convins că a ales cei mai buni jucători pentru EURO U21.

„Mergem la EURO optimişti că vom face o figură frumoasă! Nu avem o grupă uşoară, dar suntem încrezători în şansele noastre. Am încredere în băieţii pe care i-am convocat. Sunt cei mai buni şi merită să fie la selecţionata Under 21. Mă bucur şi pentru cei ce vor fi la echipa naţională de seniori. Au făcut pasul acolo şi le urez mult succes în partidele din martie. Obiectivul meu personal la acest turneu final este să ne ridicăm la nivelul prestaţiei din 2019 şi, de ce nu, să depăşim acea performanţă. Aveţi încredere în noi, putem face românii fericiţi”, a spus Mutu.

Reunirea tricolorilor este programată începând cu data de 17 martie 2021, în funcţie de meciurile pe care le au jucătorii la echipele lor de club. Tricolorii vor face deplasarea la Budapesta pe 21 martie, cu o cursă charter. De asemenea, se vor caza la Hotelul Marriott din capitala Ungariei, un stabiliment de 5 stele situat pe malul Dunării, aproape de centrul oraşului.

Reprezentativa Under 21 a României va participa în perioada 24-30 martie la faza grupelor a Campionatului European U21 din Ungaria şi Slovenia. Distribuită în grupa A, alături de ţara gazdă, Germania şi Ţările de Jos, selecţionata României va disputa toate cele trei partide la Budapesta, pe Stadionul Uj Bozsik.

Programul României U21:
24 martie, 22:00: România – Ţările de Jos
27 martie, 19:00: Ungaria – România
30 martie, 19:00: Germania – România

Grupele EURO 2021
Grupa A: Ungaria, Germania, România, Ţările de Jos
Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia
Grupa C: Rusia, Islanda, Franţa, Danemarca
Grupa D: Portugalia, Croaţia, Anglia, Elveţia

Citeşte şi: Fotbalistele de la Universitatea Craiova și-au testat forțele cu FC Argeș

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS