Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj a decis să suspende autorizația integrată de mediu a depozitului de gunoi de la Târgu Jiu.
Măsura a fost luată pentru ca firma care administrează depozitul care poluează olfactiv orașul să realizeze toate lucrările de conformare la legislația de mediu.
Măsura suspendării activității va intra în vigoare din data de 22 martie.
„Am luat decizia de suspendare a autorizației integrate de mediu de depozitului de gunoi până își realizează lucrările de conformitate. Motivul este că nu a realizat dotarea din punct de vedere al gestionării gazului din depozit, evacuare și arderea lui, iar cetățenii s-au plâns încontinuu. Este problema operatorului, Primăriei și Consiliului Județean de a rezolva această problemă“, a spus Nicoale Giorgi, directorul APM Giorgi.
Este de precizat că depozitul de gunoi de la Târgu Jiu a fost amendat cu 470.000 de lei pentru poluarea orașului. Amenzile nu au avut rolul de a impulsiona mersul lucrărilor.
În momentul de față nu există o alternativă pentru transportul gunoiului produs de gorjeni, la un depozit autorizat.
O soluție ar fi depozitul din Mehedinți, însă numai pentru deșeurile din județ, nu și pentru cele din Târgu Jiu. La Târgu Jiu se produce o cantitate mult prea mare de gunoi, față de capacitatea depozitului din Mehedinți.