5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBust al lui Tudor Vladimirescu, la Polovragi

Bust al lui Tudor Vladimirescu, la Polovragi

Un bust al lui Tudor Vladimirescu va fi amplasat pe 21 martie, de Ziua Olteniei, în Primăria Polovragi. În anul în care Gorjul sărbătorește Bicentenarul Revoluției lui Tudor Vladimirescu, la Polovragi, locul în care marele pandur a fost prezent în 1821, fortificând mănăstirea pentru a putea fi folosită ca bază de operațiuni militare, va fi onorată memoria personajului istoric.

În cadrul proiectului „Bursa Brâncuși” ( inițiat în anul 2013), în onoarea Domnului Tudor, CJCPCT Gorj și Primăria Polovragi vor dezveli un bust al conducătorului Revoluției de acum 200 de ani. Bustul a fost realizat de sculptorul basarabean Eric Perjovschi. Ca și cu alte prilejuri, de punerea în lucru a proiectului s-a ocupat Teodor Dădălău, referent în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Inițiatorul acestui proiect a propus ca data de desfășurare a evenimentului ziua de 21 martie, zi în care, prin care Legea 65/2017, a fost declarată oficial Ziua Olteniei. În expunerea de motive s-a specificat că data a fost aleasă pentru a omagia personalitatea lui Tudor Vladimirescu, cel care, la 21 martie 1821, intra în București, coborând Podul Calicilor, ținând în mâine o pâine mare – semn al păcii și belșugului.

Lansare de carte

De menționat că proiectul „Bursa Brâncuși” este un omagiu adus marelui sculptor și a avut și are ca obiectiv realizarea, cu sprijinul unor artiști plastici din țară și din afara ei, a unor spații artistice distincte care să mărească vizibilitatea unora dintre localitățile reprezentative ale Gorjului.

Astfel, până acum, s-au realizat și amplasat creații sculpturale la Peștișani (Primărie, Obște), Săcelu (lângă baza de tratament), Rovinari (Sala de sport), Motru (Primărie), Țicleni (Casa de cultură), Bâlteni (Liceul Tehnologic) și Țânțăreni (Centrul Cultural). Cu această ocazie se va lansa și cartea semnată de Nelu Vasile “Tudor Vladimirescu în memoria românilor”, Editura CJCPCT Gorj 2021. Evenimentul va avea loc în data de 21 martie, de la ora 11.30, la sediul Primăriei Polovragi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS