8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalServiciul de gestionare a câinilor fără stăpân va fi concesionat unui ONG

Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân va fi concesionat unui ONG

Se caută soluții la nivelul municipiului Târgu Jiu pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân care umblă liberi pe domeniul public.

Inițial, s-a propus mutarea adăpostului actual la marginea orașului, departe de zonele locuite, în zona localității componente Bârsești.

A fost aprobată chiar construirea unui padoc nou în localitatea respectivă, însă lucrurile au trenat, mai ales că a izbucnit între timp scandalul legat de depozitul de gunoi din aceeași zonă. Prin urmare, s-a renunţat la construirea noului adăpost, deși exista aprobată și finanțarea de către Consiliul Local Târgu Jiu.

În cele din urmă, edilii au constatat ulterior că municipalitatea nu este capabilă să gestioneze cum trebuie câinii fără stăpân. Astfel, a fost luată decizia de a concesiona integral serviciul de gestionare a câinilor comunitari. În acest sens a fost întocmit un caiet de sarcini. În perioada următoare va avea loc și licitaţia pentru încredințarea contractului.

Padocul este administrat de Edilitara

Actualul padoc al orașului este administrat de Edilitara Public Târgu Jiu. Sunt sute de câini care se află în spațiile special amenajate de societatea Consiliului Local. Potrivit primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, autoritatea locală nu poate gestiona la un nivel corespunzător câinii fără stăpân. Va fi foarte greu de construit un padoc nou, care să fie la distanță de zonele locuite și care să nu genereze nemulțumiri în rândul locuitorilor.

În plus, activitatea de îngrijire și sterilizare trebuie să aibă o continuitate. „Este soluția la care am ajuns. Se lucrează la caietul de sarcini pentru concesionarea serviciului. Va fi elaborat și un regulament de funcționare pentru acest serviciu și pentru padocul respectiv care este acum deținut de municipalitate. Cine va prelua acest serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân va trebui să respecte anumite angajamente în concordanță și cu legislația de protecție a animalelor. Dacă vor solicita autorizație pentru construirea unui padoc nou, vom analiza foarte bine unde va fi amplasat. Nu vrem să rezolvăm o problemă și să apară alta”, a menționat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS