Preşedintele american Joe Biden a căzut pe scara avionului prezidenţial după ce s-a împiedicat de trei ori, în momentul când urca în Air Force One la baza aeriană Andrews, informează New York Post.
Din imaginile care au surprins momentul, se poate vedea cum Joe Biden se împiedică de trei ori când urcă pe scările avionului. A treia oară, Biden cade în ambii genunchi, după care se ridică şi, pentru câteva secunde, îşi scutură praful de pe pantaloni.
În cele din urmă, Biden ajunge în capul scărilor, de unde îi salută apoi scurt pe cei aflaţi jos, pe pistă, după care intră în avionul prezidenţial.
Scena s-a petrecut înaintea decolării Air Force One spre Georgia
Scena s-a petrecut înaintea decolării Air Force One spre Georgia, unde preşedintele american se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii asiatice, după trei grave incidente armate în urma cărora opt persoane au fost ucise în saloane de masaj din Atlanta.
Vânturile puternice de la baza Andrews de lângă Washington ar putea fi unul dintre motive
Casa Albă a precizat că Joe Biden se simte bine după ce s-a împiedicat la îmbarcarea în Air Force One.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a sugerat că vânturile puternice de la baza Andrews de lângă Washington ar putea fi unul dintre motivele pentru care Joe Biden s-a împiedicat pe scări.