11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBulgaria a intrat în carantină totală

Bulgaria a intrat în carantină totală

Bulgaria a intrat în carantină totală timp de 10 zile din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid. Luna viitoare, în aprilie, sunt programate alegeri generale. Este a treia carantină de acest tip de la începutul pandemiei. Peste 12.000 de oameni și-au pierdut viața din cauza noului coronavirus în Bulgaria, informează tvr.

Timp de zece zile, Bulgaria este în carantină, după o creștere record a numărului infectărilor și o creștere cu 40% a ratei mortalității din cauza Covid-19.

Al treilea val al pandemiei a lovit țara cu 7 milioane de locuitori.

Mall-urile, restaurantele, centrele de sport, magazinele cu peste 300 de metri pătrați și locurile de relaxare s-au închis. Sunt exceptate magazinele care vând produse alimentare, farmaciile, băncile, facilitățile care asigură servicii de comunicații. Persoanele peste 65 de ani pot merge la cumpărături două ore, în intervalul 8.30-10.30, având la dispoziție așa numitele „coridoare verzi”.

Grădinițele s-au închis, iar școlile și universitățile au trecut la învățământul online. Sunt interzise evenimentele publice, culturale, sportive și vizitele la locurile turistice.

Datele raportate indică peste 8600 de pacienți internați în spitale și peste 21% teste pozitive din cele efectuate în ultimele 24 de ore. Rata infectării este foarte mare în orașele Burgas, Plevna și Sofia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS