2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateÎncepe producția sprayului nazal care ucide 99,99% din viruși

Începe producția sprayului nazal care ucide 99,99% din viruși

Un spray nazal antiviral, capabil să ucidă 99,99% dintre particulele de virus, a început să fie produs în Israel.

Etichetarea aprobată de Ministerul Sănătății spune că sprayul antiviral este eficient în 2 minute. Ar fi putut preveni multe dintre infectările cu coronavirus de la nivel global, susține inventatorul produsului, Dr. Gilly Regev.

„Sperăm că spray-ul nostru nazal va salva acum multe vieți în țările care așteaptă vaccinul. Acest produs va fi accesibil și poate fi utilizat pentru a preveni orice infecție respiratorie virală”, a declarat biochimistul Gilly Regev, pentru Times of Israel.

Testele de laborator au arătat că acest spray nazal funcționează împotriva unei game largi de viruși, iar noile variante de coronavirus nu îi scad eficacitatea, a mai explicat ea.

„Conține un antiviral cu spectru larg care ucide toți virușii și toate variantele”, a adăugat Gilly Regev.

Enovid este considerat ca fiind „echivalentul dezinfectantului de mâini pentru nas” și creează o barieră în căile nazale care blochează și ucide virușii. Ar putea fi o soluție pentru persoanele care nu s-au vaccinat, a mai explicat inventatoarea produsului.

Israelul va fi prima țară în care acest spray nazal va fi comercializat. Produsul a fost aprobat deja și în Noua Zeelandă, iar documentația a fost trimisă pentru avizarea sprayului și în alte țări, cum ar fi Marea Britanie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS