2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia a depăşit 4,5 milioane de cazuri de COVID-19

Rusia a depăşit 4,5 milioane de cazuri de COVID-19

Rusia a depăşit vineri 4,5 milioane de cazuri de coronavirus de la începerea pandemiei, înregistrând 9.167 de contagieri în ultimele 24 de ore, potrivit datelor Centrului operativ de luptă împotriva COVID-19.

Din totalul cazurilor înregistrate în cele 85 de regiuni ale Rusiei, 1.176 (12,8 %) sunt cazuri fără manifestări clinice de infecţie, potrivit Agerpres.

Situaţia epidemiologică în Rusia se menţine relativ stabilă

Situaţia epidemiologică în Rusia, unde au fost vaccinaţi de la jumătatea lunii ianuarie aproximativ 6,3 milioane de persoane cu prima doză de vaccin Sputnik V (4,3 milioane au primit şi a doua doză), se menţine relativ stabilă.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 405 de decese

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 405 de decese, ridicând numărul total al deceselor raportate oficial la 97.017 de la începerea pandemiei.

La Moscova, unde au fost vaccinaţi un milion de rezidenţi (80% cu ambele doze), potrivit primarului capitalei, Serghei Sobianin, au fost raportate în ultimele 24 de 1.813 noi cazuri de COVID-19.

În capitală, epicentru al bolii infecţioase în Rusia, cifrele contagierilor sunt în ultimele trei săptămâni în creştere, totuşi, Sobianin a declarat postului de televiziune Rusia-1 că situaţia este stabilă la un nivel „acceptabil”, pentru a nu împovăra sistemul sanitar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS