La un an și jumătate de la apariția primelor platforme îngropate în Craiova din 438 s-au construit puțin peste jumătate. La acest moment 283 de platforme cu containere îngropate sunt aproape gata :160 de platforme sunt finalizate, altele 56 sunt fără borduri, iar 67 sunt în execuție. Unele dintre acestea au fost deja distruse de craiovenii care le folosesc drept loc de parcare. Altele sunt pline de gunoaiele aruncate în jurul lor.
Drumul către finalizarea platformelor de gunoi cu containere îngropate este anevoios şi poticnelile continuă să apară. După şase prelungiri ale contractului de construire a platformelor -patru de opt luni şi două de câte două luni, au fost executate doar 160 de platforme din totalul de 438. Altele 56 sunt finalizate fără borduri, iar 67 de platforme sunt în execuţie. La acest moment, constructorul mai are la dispoziţie patru luni până la finalizarea lucrărilor, fiindcă termenul ultimei prelungiri este până la data de 22.07.2021.
La un an şi jumătate de la montarea primelor containerelor îngropate în Craiova, constructorul a executat aproximativ 283 de platforme cu containere îngropate. Ce-i drept o parte dintre ele au o serie de lipsuri, unora nu le-au fost montate toate bordurile, altele sunt încă în lucru.
Dacă la acest moment, operatorul care va prelua activitatea de colectare a deşeurilor în Craiova ar vrea să preia cele 200 de platforme despre care fac vorbire autorităţile locale mai are de aşteptat.
Craiovenii parchează pe platformele cu containere îngropate
La acest moment situaţia platformelor de gunoi nu este una fericită. Din totalul de 438 de platforme sunt finalizate doar 160 de platforme, iar altele până la 283 sunt în curs de finalizare. Unele dintre acestea sunt folosite drept parcare de către craioveni. Acest fapt a dus la distrugerea acestora înainte de a fi date în folosință. Pavelele și bordurile au fost dislocate și aruncate în imediata vecinătate a containerelor îngropate. Această situație este des întâlnită încă de la apariția platformelor în cartierele de blocuri.
Platformele nu sunt funcționale, dar sunt înconjurate de deșeuri
Unele dintre platformele de gunoi cu containere îngropate, deși nu sunt funcționale adeseori sunt pline cu deșeuri menajere. Cele care sunt în imediata vecinătate a vechilor platforme de gunoi care deservesc blocurile din Craiova sunt în această stare. Locatarii aruncă de-a valma gunoiul lângă containerele îngropate chiar dacă acestea nu au fost date în funcțiune. Societatea de salubritate care va opera pe noile platforme, Iridex a primit ordinul de mobilizare, dar nu se știe când va prelua cele 200 de platforme despre care tot face vorbire administrația locală craioveană.