2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSprijin financiar de 150.000 de euro pentru refugiaţii sirieni din partea Guvernului României

Sprijin financiar de 150.000 de euro pentru refugiaţii sirieni din partea Guvernului României

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a susţinut, marţi, o intervenţie în cadrul sesiunii ministeriale a celei de-a cincea Conferinţe privind sprijinirea viitorului Siriei şi al regiunii (Bruxelles V Conference), organizată de Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite şi desfăşurată prin sistem videoconferinţă.

În context, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES, Aurescu a anunţat că Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, va acorda în 2021 un sprijin financiar de 150.000 de euro pentru refugiaţii sirieni şi va onora angajamentele multi-anuale asumate anterior.

Şeful diplomaţiei române a asigurat că România va continua să sprijine ameliorarea situaţiei umanitare din Siria, dezvoltarea şi rezilienţa statelor din regiune care găzduiesc un număr important de refugiaţi, precum şi demersurile UE şi ONU care vizează soluţionarea crizei siriene.

El a făcut un apel ferm la intensificarea demersurilor pentru o soluţionare pe cale politică a crizei din Siria, exprimând sprijinul pentru un rol crescut al UE şi al comunităţii internaţionale în impulsionarea negocierilor pe acest dosar.

De asemenea, a subliniat necesitatea unor eforturi internaţionale concertate pentru ameliorarea gravei situaţii umanitare şi protejarea refugiaţilor sirieni.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a evocat acţiunile României de asistenţă umanitară, accentuând însemnătatea deosebită a educaţiei pentru asigurarea viitorului Siriei şi al regiunii. Astfel, a precizat că ţara noastră a acordat 143 de burse pentru studenţii sirieni în anul academic 2019-2020 şi a exprimat angajamentul de a continua acest tip de sprijin.

În acelaşi timp, oficialul român a reconfirmat angajamentul României de a susţine în continuare eforturile internaţionale de combatere a terorismului, în calitatea sa de stat membru al Coaliţiei Globale anti-DAESH. Având în vedere necesitatea asigurării unui mediu sigur pentru reîntoarcerea refugiaţilor, eradicarea grupărilor teroriste din Siria rămâne o prioritate.

Reuniunea a prilejuit reconfirmarea sprijinului comunităţii internaţionale pentru implementarea unei soluţii politice la criza din Siria, în conformitate cu Rezoluţia Consiliului de Securitate nr. 2254/2015 şi Comunicatul de la Geneva (2012), la zece ani de la începerea protestelor în Siria. A fost, de asemenea, exprimat sprijinul pentru impulsionarea negocierilor şi a dialogului între părţi cu scopul final al identificării unei soluţii paşnice.

Reuniunea a evidenţiat îngrijorarea comunităţii internaţionale cu privire la continuarea conflictului din Siria şi prelungirea crizei umanitare, fiind subliniat impactul negativ al conflictului prelungit asupra categoriilor celor mai vulnerabile ale populaţiei civile din Siria şi asupra refugiaţilor sirieni din ţările vecine. A fost reiterată necesitatea continuării asistenţei umanitare pentru refugiaţii sirieni şi comunităţile care îi găzduiesc, participanţii anunţând cu această ocazie sprijinul financiar pe care îl vor acorda în continuare.

Seria de Conferinţe privind sprijinirea viitorului Siriei şi al regiunii, co-organizată anual de Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite, are ca obiectiv reînnoirea angajamentelor politice, financiare şi umanitare ale comunităţii internaţionale în beneficiul sirienilor, a statelor vecine Siriei şi a comunităţilor celor mai afectate de criză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS