1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAdi Mutu: „Dezamăgirea e mare, dar atitudinea băieților merită apreciată“

Adi Mutu: „Dezamăgirea e mare, dar atitudinea băieților merită apreciată“

La conferința de presă de după joc, Adi Mutu s-a arătat dezamăgit de faptul că echipa sa nu a reușit calificarea, însă s-a arătat mulțumit de atitudinea jucătorilor. Selecționerul naționalei U21 a explicat și schimbările din echipă la meciul cu Germania.

Sincer, nici nu știu cum aș putea lua acest lucru. Dezamăgirea e mare, pentru că nu am pierdut niciun meci. Dar și mulțumiți. Dacă întrebam pe cineva dacă am putea obține 5 puncte înainte, probabil erau foarte puțini care ar fi spus nu. Rămâne experiența unui turneu bun. Au arătat că au mare inimă și au arătat că joacă cu mare ardoare pentru tricoul României. Asta mă face un antrenor mulțumit. Este U21, să nu uităm că, pe lângă rezultatele îmbucurătoare, trebuie să-i pregătim pe acești băieți pentru naționala mare, să fie învățați cu un astfel de ritm. Băieții trebuie felicitați pentru atitudinea lor.

Am schimbat echipa pentru că a fost un turneu greu. Nu doar fizic, ci și emoțional. Cred că era foarte greu să încep cu același 11. Ideea a fost să intru cu trei mijlocași proaspeți, să pot susține mijlocul, să putem avea o apărare cu agresivitate foarte bună, iar în repriza a doua să-i băgăm pe cei care au calitate, ca Ciobanu, Moruțan, etc. Ideea a fost să rezistăm cât mai mult. N-am reușit, am fost aproape prin Mățan, în prima repriză. Să ridicăm capul acum. Cred că suporterii noștri sunt mândri de noi, de cum ne-am bătut cu fiecare echipă. V-am zis că n-am venit în vacanță și cred că am demonstrat acest lucru“, a declarat Adrian Mutu.

Gol în loc de bară, iar calculele s-ar fi dat peste cap

Selecționerul a anunțat că un moment psihologic al meciului a fost în minutul 5, când șutul lui Alex Mățan a lovit bara. Acesta consideră că, în cazul în care România marca, Germania ar fi urcat liniile pentru a forța egalarea și ar fi lăsat spații mari în defensivă, de care ”tricolorii” puteau profita, iar partida ar fi avut altă desfășurare.

Probabil am fi putut să-i mai prindem pe contraatac dacă dădea gol Mățan în minutul 5, pentru că ei sigur veneau peste noi să ne atace“, a spus selecționerul Mutu.

Adrian Mutu a transmis că, deși România părăsește turneul final, faptul că a încheiat grupa neînvinsă și cu același număr de puncte ca Olanda și Germania reprezintă un aspect pozitiv. În plus, selecționerul a transmis că un moment care ar fi putut schimba soarta calificării a fost în finalul meciului cu Olanda, primul, încheiat 1-1, când Alex Pașcanu și Alex Ciobanu au ratat șanse importante.

Plecăm cu o experiență frumoasă. Băieții și-au dat seama că atunci când dau totul pe teren, nu există echipă mare în fața lor. Nu pot spune c-am pierdut calificarea, nu o văd ca pe o înfrângere totală. Avem același număr de puncte, nu ne-a învins nimeni! Dacă intrau mingile alea două din finalul meciului cu Olanda, altfel vorbeam acum”, a încheiat Adrian Mutu.

Citește și: EURO U21 / Visul frumos s-a terminat. România a părăsit EURO fără înfrângere!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS