2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateValul trei al pandemiei vine cu o transmisibilitate mai mare

Valul trei al pandemiei vine cu o transmisibilitate mai mare

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, a declarat că valul trei al pandemiei de Covid-19 este diferit faţă de ceea ce a fost până acum, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienţilor tineri cu afectări moderate sau severe.

„Personalul medical se străduieşte de mult timp să facă faţă unei pandemii pe care n-a mai întâlnit-o niciunul dintre noi până acum. Pacienţii nu au nicio vină că s-au îmbolnăvit sau că fac forme grave, sau că se degradează din punct de vedere clinic. Valul trei este deosebit faţă de celelalte două valuri, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienţilor tineri cu afectări moderate sau severe. Asta este mai mult decât un efort pentru sistemul sanitar”, a afirmat Andreea Moldovan duminică, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Să nu uităm numărul mare de pacienţi din terapie intensivă

Ea a precizat că în prezent trebuie să nu uităm numărul mare de pacienţi din terapie intensivă şi, totodată, să nu uităm faptul că aceştia au forme grave pe care de multe ori nu le mai poţi întoarce înapoi cu toate eforturile cadrelor medicale.

„Ceea ce se contestă atât de mult, purtarea măştii, să nu uităm că este acel lucru care ne-a protejat şi ne-a apărat atâta timp să nu ne îmbolnăvim (…) Aceste măsuri de restricţii pe care trebuie să le trăim cu toţii, să ne gândim şi să le percepem în permanenţă ca fiind măsuri care de fapt ne ajută şi vin în sprijinul nostru, şi nu au un rol punitiv. De asemenea nu au un rol coercitiv. Sunt pur şi simplu măsuri care ne ajută, le aplică şi alte ţări, le aplicăm şi noi, şi cred că depinde de fiecare dintre noi să le înţelegem, să le acceptăm şi să le aplicăm corect, iar toate aceste măsuri (…) ne ajută să trecem peste acest val şi să ajungem la un moment dat la acel liman pe care ni-l dorim cu toţii”, a explicat Andreea Moldovan.

Potrivit acesteia, „cu cât măsurile acestea vor fi mai puţin ferme sau vor fi eludate de către populaţie, cu atât menţinerea lor se va justifica pe o perioadă mai lungă de timp”.

E un moment greu acum, dar pe care trebuie să-l trăim ca să putem ajunge la normalitate

„Dacă am şti cu toţii să fim acum conştienţi că e o perioadă grea, dar ea ne va duce la un moment dat la un orizont de aşteptare scurt în care să revenim la o viaţă cvasinormală sau normală, cred că putem să le acceptăm mult mai uşor. Să ne gândim cu toţii, e un moment greu acum, dar pe care trebuie să-l trăim tocmai ca să putem ajunge la un moment dat la acea normalitate pe care ne-o dorim”, a argumentat secretarul de stat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS