9.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLinie telefonică de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemie

Linie telefonică de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemie

O linie telefonică de sprijin psihologic pentru românii afectați de pandemie, inclusiv pentru cadrele medicale, va fi disponibilă începând de marți, de la ora 12.00.

Persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie vor putea apela linia telefonică 021 9081, cu tarif normal.

Linia telefonică de sprijin psihologic funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice. Apelurile sunt preluate de peste 40 de psihoterapeuţi voluntari printr-o centrală virtuală, numită Cloud Voice.

Proiectul este coordonat de către Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și Vodafone România.

“A trecut mai mult de un an de când pandemia COVID-19 a dat buzna în viața fiecărui român. Izolarea, pierderea oamenilor dragi, problemele economice, limitările în interacțiunile sociale au avut un efect negativ asupra sănătății mintale a multora dintre noi. Linia de sprijin psihologic lansată astăzi este o unealtă de suport pentru orice român afectat de pandemie.

Cu sprijinul UBB, APCCR și Vodafone, peste 40 de psihoterapeuți voluntari vor fi alături de oricine simte că are nevoie de sprijin emoțional. Pentru că numai împreună, om cu om, vom reuși să trecem de această perioadă grea”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, spune că este primul demers formal și pe scară largă din partea autorităților.

“Provocările, dificultățile și nesiguranța asociate ultimului an sunt factori care au activat vulnerabilități cu impact direct asupra sănătății mentale a populației, rata problemelor emoționale și comportamentale fiind în creștere în această perioadă. Impactul problemelor de sănătate mentală asupra modului în care ne desfășurăm activitățile zilnice, asupra sănătății fizice și asupra stării de bine este major.

În acest context, psihoeducația și suportul psihologic sunt esențiale pentru a-i susține pe cei în dificultate. În condițiile în care accesul la serviciile de sănătate mentală este limitat, APCCR, cu sprijinul partenerilor, și prin cei 40 de voluntari, psihologi cu drept de liberă practică, își oferă expertiza în beneficiul comunității prin oferirea gratuită a suportului psihologic telefonic, contribuind la reducerea efectelor pandemiei asupra sănătății mentale și creșterea calității vieții persoanelor aflate în dificultate”, a declarat Anca Dobrean, președinte APCCR, citată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătății.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS