2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateStella Kyriakides: „trebuie să vorbim pe o singură voce” pentru a nu spori neîncrederea în vaccinare

Stella Kyriakides: „trebuie să vorbim pe o singură voce” pentru a nu spori neîncrederea în vaccinare

Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, i-a îndemnat miercuri pe membrii UE să se coordoneze şi „să vorbească pe o singură voce” în legătură cu vaccinul AstraZeneca, restricţionat în mai multe ţări, pentru a nu alimenta neîncrederea.

„Este esenţial să urmăm o abordare coordonată. Trebuie să vorbim pe o singură voce în întreaga UE pentru a încuraja încrederea publicului în vaccinare”, a spus ea într-un tweet, înainte de a discuta cu miniştrii europeni ai sănătăţii, scriu AFP și Agerpres.

Aceștia din urmă s-au reunit miercuri la sfârşitul zilei pentru a examina concluziile Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) confirmând legătura dintre vaccinul AstraZeneca şi cazurile rare de cheaguri de sânge.

Cu toate acestea, autoritatea de reglementare europeană a afirmat că beneficiile vaccinului produs de compania suedezo-britanică sunt mai mari decât riscurile şi că nu a fost identificat niciun factor de risc specific, cum ar fi vârsta.

Mai multe state europene au decis, totuşi, să restrângă utilizarea acestuia în funcţie de criteriile de vârstă – variabile de la o ţară la alta.

„Deciziile privind campaniile naţionale de vaccinare, persoanele care se vaccinează și cu ce vaccin, depind de voi”, adică de fiecare stat membru, le-a spus Stella Kyriakides miniştrilor, reclamând în acelaşi timp o abordare concertată pentru „a nu scufunda cetăţenii în confuzie”, potrivit discursului ei consultat de AFP.

Săptămâna trecută, Germania a recomandat utilizarea produsului numai pentru cei peste 60 de ani. În Franţa, autoritatea sanitară a indicat ca vaccinul în cauză să fie rezervat persoanelor în vârstă de peste 55 de ani.

Miercuri seara, după avizul EMA, Belgia a decis să rezerve utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani.

Informaţiile despre posibile efecte secundare grave, chiar dacă extrem de rare, au contribuit la alimentarea neîncrederii persoanelor solicitate pentru vaccinare, dintre care unele evită centrele care oferă doze de AstraZeneca sau apelează la alte vaccinuri disponibile.

Ministrul portughez al sănătăţii, Marta Temido, a cărei ţară deţine din ianuarie preşedinţia prin rotaţie a UE, a cerut, de asemenea, o mai bună coordonare europeană cu privire la utilizarea vaccinului AstraZeneca.

„Aceasta este o decizie tehnică, nu o decizie politică. Trebuie să urmărim în continuare cele mai bune informaţii ştiinţifice furnizate de EMA şi recomandările sale. Nu trebuie să uităm că deciziile individuale afectează pe toată lumea”, a insistat ea.

Restricţiile impuse de unele state membre sunt de fapt susceptibile de a creşte presiunea asupra ţărilor vecine ca să adopte măsuri similare.

„Lumea ne urmăreşte şi trebuie să ţinem cont de faptul că vaccinul AstraZeneca este principalul vaccin care este exportat în ţările cu venituri mici şi medii”, a spus Stella Kyriakides în discursul său către miniştri, citată de AFP.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS