2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMama si copilulGravidele vaccinate anti Covid transmit anticorpi bebeluşilor

Gravidele vaccinate anti Covid transmit anticorpi bebeluşilor

Cu cât o femeie însărcinată se vaccinează mai devreme în timpul sarcinii împotriva COVID-19, cu atât este mai probabil să transfere anticorpi de protecție bebelușului ei, sugerează un nou studiu citat de 360medical.ro. Este important şi ca vaccinul să fie făcut mai devreme, concluzionează cercetătorii în urma datelor analizate.

Răspuns imun puternic la gravide

O echipă de cercetători americani a analizat sângele a 27 de femei gravide care au primit fie vaccinul împotriva COVID-19 de la Pfizer, fie pe cel de la Moderna. Femeile au fost imunizate în al treilea trimestru. Ei au analizat, de asemenea, sângele din cordonul ombilical al celor 28 de nou-născuți (26 de bebeluși, plus o pereche de gemeni). Potrivit studiului, femeile au avut un răspuns imun puternic după vaccinare, sugerând că vaccinurile protejează femeile însărcinate de COVID-19.

Un studiu anterior întăreşte concluziile

De asemenea, echipa de cercetători a constatat că un timp mai lung între vaccinare și naștere a fost asociat cu un transfer mai mare de anticorpi COVID-19 către copil. Doar trei dintre sugarii (inclusiv gemenii) din studiu nu au avut anticorpi la naștere. Cele două mame ale lor au primit primul vaccin antiCOVID cu mai puțin de trei săptămâni înainte de a naște. Studiul a constatat, de asemenea, că mamele care au primit a doua doză de vaccinuri înainte de naștere au mai multe șanse de a transfera anticorpi COVID-19 către copilul lor. Într-un studiu publicat anterior de o altă instituție, cercetătorii au analizat 10 probe din cordonul ombilical și au avut rezultate similare.

,,Vă recomandăm cu tărie să faceți vaccinul antiCOVID-19 în timpul sarcinii. Dacă vă temeți că vaccinarea ar putea dăuna copilului, aceste date ne spun exact contrariul. Vaccinul este un mecanism pentru a vă proteja copilul și cu cât îl veți face mai repede, cu atât mai bine”, a precizat prof. univ. dr. Emily Miller, medic de obstetrică și ginecologie și medicină materno- fetală în cadrul Școlii de Medicină a Universității Northwestern.

Nu se ştie cât vor dura anticorpii

Cu toate acestea, există o serie de probleme care necesită studii suplimentare. Deoarece vaccinurile COVID-19 au devenit disponibile abia la sfârșitul anului trecut, nu se știe dacă vaccinarea femeilor chiar mai devreme în timpul sarcinii ar duce la un transfer mai mare de anticorpi la copiii lor, dar Miller crede că așa va fi. Ea a mai spus că este prea devreme pentru a spune cât de bine sau cât timp anticorpii transferați de la mame la copii vor proteja copiii după naștere de COVID-19. De asemenea, nu este clar cum complicațiile sarcinii ar putea afecta transferul anticorpilor de la mamele vaccinate la copiii lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS