Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, mesaje de condoleanţe reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi lui Charles, prinţ de Wales, în urma decesului prinţului Philip, duce de Edinburgh, anunţă Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, în mesajul adresat prinţului de Wales, Klaus Iohannis a evocat faptul că prinţul Philip „a fost un exemplu de loialitate, verticalitate şi demnitate”. „Memoria sa va rămâne în conştiinţa omenirii drept o personalitate remarcabilă, iar plecarea sa lasă în urmă un gol de neumplut”, a mai transmis preşedintele României.
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă, la vârsta de 99 de ani, a anunţat vineri Palatul Buckingham.
Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut şi sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei.