2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCOVID-19. Un nou record de pacienți la Terapie Intensivă

COVID-19. Un nou record de pacienți la Terapie Intensivă

COVID-19. Un nou record de pacienți la Terapie Intensivă în ultimele 24 de ore. Este vorba de 1.531 de cazuri, potrivit informațiilor oferite duminică de Grupul de Comunicare Strategică.

3.302 cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul ajungând la 1.006.167, din care pacienți vindecați 906.659. Potrivit datelor oficiale publicate duminică, în ultimele 24 de ore au fost făcute 14.964 de teste RT-PCR și 5.743 de teste rapide antigenice. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.500. Dintre acestea, 1.531 sunt internate la ATI.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 129 de decese (70 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani. 121 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Pe teritoriul României, 62.273 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.033 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.715 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 137 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS