În perioada 8-10 aprilie a avut loc Campionatul Naţional de juniori U21. La competiţia organizată la Poiana Braşov au participat mai mulţi sportivi legitimaţi la CSU Craiova, dar şi la LPS Petrache Trişcu, care au obţinut, în total, două medalii, una de argint şi alta de bronz.
David Mitran (CSU Craiova) s-a clasat pe locul al doilea şi a obţinut medalia de argint la cat. 90 kg. De asemenea, o remarcăm şi pe Romina Popescu (LPS Petrache Trişcu / CSU Craiova), care a luat bronzul la cat. 44 kg.
Rezultate notabile au obţinut şi Iosif Badea (LPS Petrache Trişcu / CSU Craiova), Erika Văduva (LPS Petrache Trişcu / CSU Craiova) şi Dorina Prejbeanu (CSU Craiova). Cei trei sportivi s-au clasat pe locul al 5-lea, la categoriile de 66 kg, 78 kg, respectiv 48 kg.
Antrenorul sportivilor craioveni, Mihai Voinea, considera că dacă nu ar fi fost problema cu virusul la Dorina Prejbeanu, cu siguranţă ar mai fi venit o medalie.
„Puteam obţine rezultate şi mai bune, dar trebuie să specific că Dorina Prejbeanu nu s-a antrenat două săptămâni din cauza Covid-ului şi nu a fost în cea mai bună formă. Dar asta a fost, noi mergem înainte şi ne pregătim de următoarea competiţie, Finala de Tineret, unde sperăm să obţinem mult mai multe medalii“, a spus Mihai Voinea, pentru GdS.
Citeşte şi: Scrimă / Echipa feminină de spadă, locul 14 la Mondialele de juniori