6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieConsultare publică organizată de CJ Dolj. Ce se va construi în locul stadionului „Tineretului“?

Consultare publică organizată de CJ Dolj. Ce se va construi în locul stadionului „Tineretului“?

Ce se va construi în locul stadionului „Tineretului“ din Craiova? Aceasta a fost tema unei consultări publice organizată, astăzi, de Consiliul Județean (CJ) Dolj. Arena de legendă a fotbalului craiovean a revenit, după 15 ani de chin birocratic, în patrimoniul judeţului Dolj, iar Consiliul Judeţean şi-ar dori să construiască pe actualul amplasament al „Stadionului Tineretului“ o arenă multifuncțională.

La dezbaterea desfășurată în sala de conferințe a stadionului „Ion Oblemenco” au participat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, ministrul Tineretului și Sportului, Carol Eduard Novák, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, cunoscutele atlete Doina Melinte și Violeta Beclea-Szekely, reputați campioni olimpici, mondiali sau europeni, conducători ai cluburilor de sport din Bănie, precum și reprezentanți ai societății civile.

„Ne-am dorit să avem o consultare publică la care să participe personalități din lumea sportului, oameni care, prin întreaga și bogata lor activitate, au făcut cinste României. Atunci când pregătim o investiție în infrastructura sportivă, cel mai corect este să purtăm discuții cu specialiști, pentru că în acest mod putem oferi noilor noastre demersuri funcțiunile potrivite pentru înalta performanță. Intenționăm ca pe amplasamentul «Stadionului Tineretului» să realizăm o sală multifuncțională. Este un teren de care se leagă o întreagă istorie a sportului craiovean și pe care dorim să-l lăsăm menținem dedicat sportului. Să nu uităm că pe acest stadion s-a născut și a promovat echipa de fotbal Universitatea Craiova. Din păcate, odată cu trecerea anilor, această arenă nu a mai putut găzdui evenimente de înalt nivel, în prezent aflându-se într-un stadiu avansat de degradare“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Ce se va construi în locul stadionului „Tineretului“? Primarul Craiovei vrea bază sportivă cu fonduri de la CNI

La rândul său, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a explicat că varianta optimă pentru realizarea unei baze sportive multifuncționale o reprezintă obținerea fondurilor necesare construirii ei de la bugetul Companiei Naționale de Investiții (CNI). „Mă bucur că lângă noi a venit și ministrului Tineretului și Sportului, domnul Carol Eduard Novák, pentru că am sperat că prezența dumnealui în Bănie va însemna un sprijin real în realizarea unei săli multifuncționale la «Stadionul Tineretului». Am avut plăcuta surpriză să constatăm că oficialul guvernamental cunoștea foarte multe despre intențiile noastre, venind în întâmpinarea acestui demers cu idei și propuneri“, a afirmat edilul Craiovei.

„Cu certitudine, știm în acest moment că pe «Tineretului» vom avea o bază sportivă. Va fi un obiectiv pe care sper că îl vom realiza prin finanțare obținută de la Compania Națională de Investiții și ne dorim din tot sufletul să se materializeze această soluție, pentru că avem o experiență foarte bună cu CNI, care s-a implicat la stadionul de fotbal, construcție care a fost finalizată într-un an și șapte luni. Chiar dacă baza aparține Consiliului Județean Dolj, i-am promis domnului președinte Cosmin Vasile că voi fi alături de dumnealui ca să putem gândi și reconfigura zona, pentru că, așa cum se știe, noi ne dorim să realizăm un spațiu de regenerare urbană, care se va extinde către partea centrală a orașului, unde ne dorim să face un «Fan Zone», un loc dedicat fanilor“, a adăugat Olguţa Vasilescu.

„Stadionul Tineretului” din Craiova a fost inaugurat în anul 1933, în prezența Majestății Sale, Regele Carol al II-lea, la capătul unui efort investițional care s-a întins pe o durată de 11 ani. Pe această arenă a evoluat echipa de fotbal Universitatea Craiova de la înfiinţare (1948) şi până la promovarea în prima divizie (1964).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS