6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSurpriză pe piața forței de muncă: a crescut numărul de angajați în Dolj

Surpriză pe piața forței de muncă: a crescut numărul de angajați în Dolj

Paradoxul pandemiei, observat în Dolj. Deși firmele din Horeca spun că au restrâns numărul de personal, au existat alte domenii de activitate în care s-au făcut angajări. Care sunt acestea?

În luna martie a anului trecut a început pandemia. În aprilie era stare de urgență, iar firmele a căror activitate a fost afectată începuseră să trimită oamenii în șomaj tehnic, suspendand zeci de mii de contracte de muncă. Ulterior, câteva sute de oameni și-au pierdut locurile de muncă. Unele firme au fost grav afectate de pandemie și au redus numărul de angajați, alte firme au făcut angajări. Însă au existat mișcări de personal și din condiții legate de piață, de concurență și care nu au legătură directa cu pandemia.


Cum stau lucrurile acum pe piața muncii, la un an de la debutul pandemiei, am încercat să aflăm de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj. Datele au fost furnizate așa cum erau înregistrate în Registrul National de Evidență a Salariaților (REVISAL).


Față de debutul pandemiei, luna această numărul efectiv de anagajti cu contracte individuale de muncă (CIM) active a ajuns la 148.679 de persoane. Numărul de angajați este în creștere cu 1.868 de persoane față de 12 aprilie 2020. La acea dată figurau în REVISAL 146.811 angajați cu CIM active.

În ce domenii de activitate a scăzut numărul de angajați

Din analiza datelor transmise de ITM Dolj, reiese că în anumite domenii de activitate a scăzut numărul de salariați, în timp ce în alte domenii a crescut. Astfel că pe ansamblu, Doljul este pe plus la numărul de locuri de muncă nou-create. La un an de la începutul pandemiei sunt mai mulți angajați cu acte în regulă în Dolj decât anul trecut.


“Scăderile majore de personal s-au înregistrat în domeniile afectate de pandemie. În principal în HORECA. Hotelurile și pensiunile sunt grav afectate și au renunțat la personal. Scăderi mari de persoanal au fost înregistrate și în confecții și pielărie. În special la firmele care lucrează în lohn. Unele dintre aceste firme care lucreaza in lohn sunt grav afectate de scaderea comenzilor de la extern. De remarcat este faptul că s-au înregistrat scăderi ale numărului de angajați și în comerțul cu amănuntul. Aici unele motive țin de pandemie, dar altele nu țin de efectele pandemiei.

Au apărut în Craiova lanțuri de supermarketuri, unele dintre ele în franciză, cu număr de salariați impuși care fac mai multe tipuri de activități: vânzare, aranjare și manipulare a mărfii. Astfel că magazinele clasice de cartier au avut de suferit. Și-au pierdut din clienți și au disponibilizat personal. În unele zone magazinele de cartier s-au transformat în mici supermarketuri cu autoservire. Nici acolo nu a mai fost nevoie de personal.

Și în industrie sunt unități afectate, din cauza condițiilor la nivel internațional, dar aici situatia tine de pandemie. Pentru unii angajatori din industrie au scăzut comenzile din exterior și au perioade în care trimit salariații în șomaj tehnic sau, pur și simplu, alte firme din industrie opresc activitatea”, a declarat Cătălin Mohora, inspector-șef al ITM Dolj.

Domeniile majore care au făcut angajări în pandemie

El a mentional că, în intervalul analizat au fost domenii de activitate care s-au dezvoltat, din perspectiva forței de muncă, astfel că numărul de angajări a fost mai mare decât numărul de disponibilizați, pe tot județul.

“Din discuțiile cu colegii mei a reieșit că domeniile în care s-au făcut angajări și care au început să se dezvolte în această perioada sunt: construcțiile, logistică și depozitarea, comerțul online de bunuri, activitățile de distribuție și curierat, unele domenii din IT, în special cele care și produc anumite componente, unele servicii cu comenzi online, precum și anumite zone din industrie au avut ușoare creșteri”, a menționat inspectorul-șef al ITM Dolj.

De asemenea, datele generale privind evoluția pieței muncii sunt confirmate și prin creșterea numărului total de CIM active. Este cunoscut faptul că în diverse domenii de activitate sunt persoane care au două sau mai multe contracte de muncă. La 12.04.2020 existau active 176.626 de contracte de muncă active. La aceeași dată din 2021 existau 182.449 contracte de muncă, potrivit datelor de la ITM Dolj. Ceea ce înseamnă că anul acesta a crescut numărul de contracte de muncă active cu 5.823 de CIM.

Numărul de CIM suspendate a scăzut semnificativ

Dacă în aprilie 2020 zeci de mii de angajați au avut contractele de muncă suspendate, ca urmare a instaurării stării de urgență și intrării în șomaj tehnic, acum piața forței de muncă și-a mai revenit, sub acest aspect. Potrivit datelor de la ITM Dolj, în aprilie 2020 erau suspendate 31.013 contracte de muncă. La 12 aprilie 2021 mai erau suspendate doar 4.885 de CIM. ITM Dolj informează că a prezentat datele statistice solicitate de GdS consultand datele din REVISAL, existente la nivelul Inspecției Muncii. Nu mai sunt în șomaj tehnic mulți. Așa se explică revenirea la CIM.

“S-a depășit impactul psihologic”

Există schimbări și la numărul de contracte cu timp parțial de lucru. Și acestea sunt în creștere, la un an de la debutul pandemiei în România. În aprilie 2020 erau înregistrate în REVISAL 31.344 de contracte
cu timp parțial de lucru. Anul acesta, numărul contractelor part-time a crescut cu 1.122 de contracte. Numărul total de contracte cu timp parțial de lucru a ajuns la 32.466, în aprilie 2021.


“Lucrurile s-au mai liniștit pe piața muncii. S-a depășit impactul psihologic al pandemiei, atât în rândul angajatorilor, cât și al angajaților. Anul trecut au fost bulversați de toate schimbările venite în avalanșă. Acum piața s-a mai stabilizat”, a declarat Cătălin Mohora, inspector-șef al ITM Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS