Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, că se poate discuta despre organizarea de festivaluri şi concerte în acest an, de a reveni la o viaţă normală, doar cu o campanie de vaccinare anti-COVID de succes, precizând că a avut o discuţie pe acest subiect, alături de primarul Emil Boc, cu organizatorii de mari evenimente.
„Astăzi am avut o întâlnire împreună cu domnul primar Boc şi cu organizatorii de mari evenimente. A fost o întâlnire foarte bună din mai multe puncte de vedere, o discuţie informală şi avem susţinerea domniilor lor pentru campania de vaccinare. Mesajul a fost foarte bine înţeles. Putem să vorbim şi de festivaluri, de concerte, de a reveni la o viaţă normală doar cu o campanie de vaccinare de succes. Este condiţia necesară pentru a putea să redeschidem economia.
Din partea noastră voi face tot ce este posibil să acomodăm, să vedem cum putem să redeschidem economia.
Domniile lor sunt parte din Comitetul interministerial, prin intermediul Ministerului Culturii sau alte ministere. Soluţiile le vom discuta în perioada următoare, dar concluzia generală a fost: cu toţii vom participa public la susţinerea campaniei de vaccinare, este singura soluţie pe care o avem în acest moment”, a afirmat Cîţu, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca.