11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNouă judeţe şi Capitala se află în zona roşie

Nouă judeţe şi Capitala se află în zona roşie

Nouă judeţe şi Capitala se află în zona roşie, înregistrând o incidenţă a infectărilor Covid peste 3 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor comunicate, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică, informează agerpres.

Judeţul Ilfov rămâne cu cea mai mare rată de incidenţă – 5,66, în scădere de la 6,13 în ziua precedentă, la fel şi Bucureştiul, care scade de la 5,27 la 5,19 cazuri la mia de locuitori.

În zona roşie se mai află judeţele Cluj – 5,16, Braşov – 3,52, Hunedoara – 3,46, Timiş – 3,37, Alba – 3,33, Arad – 3,17, Constanţa – 3,04 şi Bihor – 3,04, toate în scădere faţă de ziua de sâmbătă.

În scenariul galben (incidenţă între 1,5 şi 3 la mia de locuitori) se regăsesc 25 de judeţe, printre care Sibiu – 2,94, Covasna – 2,90, Galaţi – 2,70, Teleorman – 2,57 şi Vâlcea – 2,54.

În zona verde sunt şapte judeţe.

Potrivit GCS, cele mai multe cazuri nou-confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti – 462, Prahova – 150, Ilfov – 147, Cluj – 115 şi Bihor – 110.

Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Gorj – 8, Suceava – 9, Teleorman – 11, Maramureş – 12 şi Călăraşi şi Mehedinţi cu câte 13 cazuri.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.265 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS