8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePortugalia a relaxat restricţiile, deschizând magazinele şi şcolile

Portugalia a relaxat restricţiile, deschizând magazinele şi şcolile

Cozile la intrarea în magazine, la primele ore ale zilei de luni, au marcat trecerea la a treia fază de relaxare a restricţiilor în Portugalia. Aceasta permite, printre altele, deschiderea tuturor centrelor comerciale şi reînceperea cursurilor cu prezenţă fizică pentru elevii de peste 15 ani şi studenţi, informează Agerpres.

Cozile au fost vizibile la intrarea multor magazine care până luni au fost închise, în special cele de peste 200 de metri pătraţi şi cele aflate în interiorul centrelor comerciale, care au putut reveni la normalitate după aproape trei luni de la intrarea ţării în lockdown.

Cu o incidenţă de 71,6 cazuri la 100.000 de locuitori, Portugalia, cu o populaţie de 10 milioane de locuitori, a intrat de luni în penultima fază de relaxare a restricţiilor cu reluarea cursurilor cu prezenţă fizică pentru elevii de peste 15 ani – cei mici deja începuseră şcoala – şi pentru studenţi.

În total, 300.000 de elevi de liceu şi 400.000 de studenţi se vor întoarce în bănci, deşi la centrele universitare agitaţia a fost mai mică luni dimineaţă, având în vedere că frecvenţa pentru studenţi este mixtă cu prezenţă fizică şi cursuri online.

Starea de urgenţă, prelungită până pe 30 aprilie

A fost linişte şi în alte locuri precum cafenele, cofetării şi restaurante care de luni vor putea servi clienţii şi în interior, deşi temperaturile primăvăratice i-au determinat pe lusitani să prefere terasele.

Nu sunt singurele schimbări: de luni s-au redeschis şi cinematografele, teatrele şi sălile de spectacol şi sunt permise evenimente precum nunţi şi botezuri cu o limită de 25 la sută pentru persoane.

Fac excepţie şase dintre cele 308 de municipii ale ţării, unde incidenţa este de 120 de cazuri la 100.000 de locuitori. În aceste localităţi sunt deschise doar magazinele mici, iar localurile servesc doar pe terasă. Alte patru municipii, unde incidenţa este de peste 240 de cazuri la 100.000 de locuitori, magazinele şi restaurantele sunt închise şi sunt posibile doar serviciile de delivering.

Portugalia se află în prezent în stare de urgenţă, iar situaţia se va prelungi până cel puţin pe 30 aprilie. Frontiera terestră cu Spania este închisă până la 1 mai.

De la începerea pandemiei, Portugalia a înregistrat 16.945 de decese şi 831.001 cazuri de COVID-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS