3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPremieră: Parcare publică acoperită cu panouri fotovoltaice la Rovinari

Premieră: Parcare publică acoperită cu panouri fotovoltaice la Rovinari

Autoritățile din Rovinari vor construi prima parcare din județ acoperită cu panouri fotovoltaice. Va fi vorba de o parcare publică.

Aceasta va fi prevăzută cu panouri fotovoltaice în zona acoperișului pentru producerea de energie electrică. Potrivit edilului din Rovinari, Robert Filip, în curând va începe construirea parcării moderne. Construcția va beneficia și de o stație de încărcare a vehiculelor electrice. De asemenea, parcarea va fi prevăzută cu un stand cu biciclete și trotinete electrice. Echipamentele vor putea fi utilizate gratuit de către rovinăreni și nu numai.

De amintit că va fi prima stație de încărcare a vehiculelor electrice care va fi construită în orșul Rovinari. Bugetul investiției este de peste 50.000 de euro. Potrivit primarului din Rovinari, Robert Filip, lucrările la parcare vor fi demarate în această primăvară și vor fi gata în câteva luni.

„Va fi o premieră și cu prima stație de încărcare a vehiculelor electrice. Vom avea și acea zonă cu biciclete și trotinete electrice care vor putea fi folosite de cetățeni și aduse înapoi în stație, unde, de asemenea, vor putea fi încărcate. Este un proiect pe care insistăm să îl facem pentru că acesta este viitorul, chiar dacă vorbim de un oraș mai mic. Dar poate că orașele mai mici se vor adapta mai ușor și mai repede la noile tehnologii”, a menționat Robert Filip, edilul din Rovinari.

4 stații de încărcare electrică și la Târgu Jiu

Este de precizat că și la Târgu Jiu vor fi disponibile stații pentru încărcarea vehiculelor electrice .În momentul de față este în derulare procedura de organziare a licitației. Potrivit conducerii Primăriei Târgu Jiu stațiile de reîncărcare pentru vehiculele electrice vor acoperi aproape tot orașul. Acesta vor fi amplasate la mall, în zona sediului Primăriei Târgu Jiu, pe insuliță și pe strada Victoriei.

Licitația pentru stabilirea unui constructor va avea loc pe 5 mai. Bugetul total pentru execuția lucrărilor și achiziția echipamentelor necesare este de peste 764.000 de lei. Stațiile pentru încărcarea vehiculelor electrice vor intra în patrimoniul municipalității și vor putea fi utilizate de oricine deține un vehicul electric.

În prezent, în municipiul Târgu Jiu, există două stații electrice private, în partea de sud a municipiului, respectiv în apropiere de mall-ul din oraș.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS