5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAr fi timpul unui triumf! Horia Tecău a pus ochii pe trofeul de la Barcelona

Ar fi timpul unui triumf! Horia Tecău a pus ochii pe trofeul de la Barcelona

Horia Tecău şi germanul Kevin Krawietz s-au calificat, marţi seară, în sferturile de finală ale turneului ATP de la Barcelona. Cei doi au învins cuplul Marcel Granollers (Spania) / Horacio Zeballos (Argentina), cu scorul de 7-6 (4), 7-6 (3), după o oră şi 38 de minute. Turneul catalan este dotat cu premii totale de 1.565.480 euro.

În primul set, Granollers şi Zeballos au condus cu 2-0 şi 4-1, dar Tecău şi partenerul său au reuşit să revină şi să egaleze (4-4). În tiebreak, cuplul româno-german a făcut trei puncte la rând la 4-4 şi a tranşat primul set. În actul secund s-a mers cap la cap, dar Tecău şi Krawietz au dominat tiebreak-ul, desprinzându-se la 4-1 şi câştigând cu 7-3.

Tecău şi Krawietz şi-au asigurat un cec de 17.100 euro şi 90 de puncte ATP la dublu, iar în turul următor vor întâlni australienii John Peers/Luke Saville.

Citeşte şi: Mai vor un trofeu! Andreea Mitu şi Lidia Morozova, deja în sferturi la Istanbul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS