Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri prima apariție publică, la o săptămână de la declanșarea crizei din coaliție ca urmare a demiterii lui Vlad Voiculescu. El a vorbit despre declarații mai puțin fericite din ambele părți și a calificat drept corectă decizia premierului Florin Cîțu de demitere a lui Vlad Voiculescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, de la ora 12.00, Centrul mobil de vaccinare de la Afumaţi, judeţul Ilfov, unde a spus că crede că în această seară va avea loc ceremonia de învestire a unui nou ministru al Sănătății. El nu a dat alte detalii, făcând această declarație în contextul în care a vorbit despre incendiul de la spitalul din Slatina.
„Există un incendiu la un spital de psihiatrie din Slatina. Datele de până acum ne arată că nu sunt persoane grav rănite, persoanele care au fost în incintă au fost evacuate. Deocamdată, din fericire, nu este atât de grav cum ar fi putut să pară chiar la început. Însă semnalul de alarmă este clar: E nevoie de reformă, trebuie să intervenim, trebuie să facem spitalele mai performante, mai sigure”, a spus Iohannis.
În acest context, el a spus: „În această seară cred că vom avea ceremonia pentru un nou ministru al sănătății”.
Ce a declarat președintele:
- În această seară cred că vom avea ceremonia pentru un nou ministru al sănătății
- Despre numirea noului ministru, veți afla planificarea noastră și vom vorbi atunci în detaliu
- Despre declarațiile contradictorii ale lui Florin Cîțu și Dan Barna despre campania de vaccinare. Au fost oarece informații mai puțin fericite din ambele părți
- Campania de vaccinare a fost un succes
Despre protocolul coaliției:
- Nu taie din atribuțiile nimănui
- Este bine, în orice coaliție e bine ca aceste reguli de colaborare să fie puse în practică
- Sunt convins că de acum coaliția va funcționa mai bine
Demiterea lui Voiculescu, o decizie corectă?:
- Campania de vaccinare a mers bine, deși nu au fost doze suficiente
- Guvernul a avut grijă să primim doze suplimentare de vaccin
- E clar, da, că această campanie trebuie să accelereze
- Modificarea din guvern care s-a făcut a fost corectă
Ioana Mihăilă (41 de ani), medic endorcrinolog, fost candidat al Alianței USR-PLUS la primăria Oradea anul trecut și secretar de stat în Ministerul Sănătății în mandatul lui Vlad Voiculescu a fost propusă miercuri pentru funcția de ministru al Sănătății.
Nominalizarea acesteia vine la exact o săptămână de la demiterea lui Vlad Voiculescu de către premierul Florin Cîțu, decizie care a creat prima criză majoră în coaliția de guvernare, la mai puțin de 4 luni de la învestirea Cabinetului Cîțu.
USR-PLUS au reacționat anunțând că îi retrag sprijinul premierului Florin Cîțu și au urmat două runde de discuții ale Coaliției, luni și marți.
Marți seară, PNL, USR-PLUS și UDMR au ajuns la un acord. Liderii celor trei formațiuni au semnat „un act adițional” la protocolul Coaliției. Documentul prevede că deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formaţiunilor din coaliţie şi că responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliţiei şi a premierului.
Prerogativa constituţională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către preşedinte se exercită după informarea prealabilă a formaţiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier şi după o dezbatere în coaliţie, se mai arată în document.