9.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieElevii de clasele primare vor putea beneficia de transport gratuit la şcoală

Elevii de clasele primare vor putea beneficia de transport gratuit la şcoală

Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la și până la școală, cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale, prevede un proiect de lege care completează Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, modificat și adoptat miercuri de Camera Deputaților.

Prevederile vor intra în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022 – 2023, potrivit Agerpres.

S-au înregistrat 277 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi 17 abţineri, iar trei deputaţi nu au votat.

„Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigura din bugetul de stat“

„În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigura din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale”, prevede un amendament la proiect care aparţine deputaţilor Natalia-Elena Intotero (PSD) şi Szabo Odon (UDMR).

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, proiectul urmând să fie supus dezbaterii Senatului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS