Românii vor trebui să respecte în noaptea de Înviere regulile sanitare valabile peste tot: mască, distanțare socială și dezinfectant, spune premierul Florin Cîțu. El a precizat că oamenii pot merge la biserică fără declarația pe propria răspundere și că autoritățile nu intervin în modul în care se desfășoară slujbele religioase. Premierul a făcut un nou apel la vaccinare, spunând că doar așa vom putea avea în viitor „sărbători fără mască”, potrivit Digi24.
„Lucrurile sunt foarte simple pentru acea noapte. Din punctul nostru de vedere, ne interesează doar respectarea regulilor pe care le avem: mască, distanţarea socială şi dezinfectant. Vom fi doar să susţinem, dar modul în care se desfăşoară slujbele – nu intervenim asupra acelui mod. Deci, în acea noapte, din punctul nostru de vedere, este important să păstrăm aceste reguli”, a spus Florin Cîțu după ședința de Guvern.
„Am primit şi de la Patriarhia Română un set de recomandări, le luăm în calcul“
„Am primit şi de la Patriarhia Română un set de recomandări, le luăm în calcul. Au fost acolo şi colegii mei şi eu cred că lucrurile sunt foarte clare şi cu siguranţă vom avea o noapte a Paştelui fără niciun fel de probleme”, a adăugat el.
Premierul a făcut un apel la români să se vaccinezeca să revenim la o viață normală
„Pentru nimeni nu e nevoie de declaraţie. În afară de circulaţie, totul este închis, restaurante. În ceea ce priveşte circulaţia, nu este nevoie de declaraţie. Este o noapte specială şi ar trebui să rămână aşa”, a mai spus premierul.
El a făcut un apel la români să se vaccineze, pentru că aceasta este modalitatea de a reveni la o viață normală.
„Ca să avem parte de sărbători pe viitor fără mască, fără distanţare socială, e important să avem o campanie de vaccinare de succes”, a spus el.