8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPercheziții într-un dosar de delapidare şi abuz în serviciu, în Olt

Percheziții într-un dosar de delapidare şi abuz în serviciu, în Olt

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au efectuat, zilele trecute, trei percheziții la sediul unei autorităţi publice locale din județul Olt și la domiciliile unor funcționari din cadrul instituţiei respective, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare şi abuz în serviciu.

Din cercetări a reieșit faptul că, funcţionari din cadrul autorităţii publice locale ar fi încasat sume de bani pentru închirierea sălilor de evenimente de pe raza localităţii fără a emite chitanţe fiscale.

Totodată, potrvit unui comunicat al Poliției Olt, s-ar fi încasat sume mai mici decât cele stabilite prin Hotărârile Consiliului Local.

În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate mai multe documente, două persoane fiind conduse la sediul poliției în baza unor mandate de aducere pentru a fi audiate și a fi dispuse măsuri legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS