2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalConducerea Senatului o sancționează pe Diana Şoşoacă

Conducerea Senatului o sancționează pe Diana Şoşoacă

Biroul Permanent al Senatului a decis, luni, ca senatoarea Diana Şoşoacă să fie sancționată cu avertisment scris. Decizia vine după ce Comisia Juridică a recomandat printr-un raport scris sancționarea acesteia pentru nepurtarea măștii în sala de plen, pentru discurs homofob și extremist, dar și pentru încălcarea legilor și a ”normelor de bun-simț”.

Decizia Biroului permanent a fost de a accepta această sancţiune, un avertisment scris la adresa doamnei senatoare Diana Iovanovici Şoşoacă.

Acest avertisment scris a fost aprobat în Biroul permanent, va fi citit şi în şedinţa de plen a Senatului de astăzi. Doamna senatoare are la dispoziţie 15 zile să conteste această decizie”, a declarat preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Sancțiunea atrage după sine imposibilitatea senatorului Diana Şoşoacă de a reprezenta Camera superioară a Parlamentului în relaţii interne şi externe pentru o perioadă de trei luni.

Comisia Juridică a elaborat un raport în care susține că „încă de la începutul mandatului, conduita doamnei senator Diana Iovanovici-Șoșoacă nu a fost una care să onoreze demnitatea funcției, cu toate responsabilitățile care îi incumbă în calitate de reprezentant ales al poporului”.

”Din cuprinsul stenogramelor ședințelor de plen atașate prezentului raport rezultă că doamna senator Diana Iovanovici-Șoșoacă nu și-a însușit și nu dorește să respecte în exercitarea prerogativelor de senator, conduita parlamentară corespunzătoare demnității sale”, se arată în raportul comisiei juridice.

Reamintim că senatorii PNL au solicitat conducerii Senatului sancționarea senatoarei Diana Șoșoacă pentru că sfidează „orice normă legală și orice regulă a bunului-simț în cea mai prestigioasă instituție a țării”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS