2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment119 percheziții, în 19 județe, la grupări care furau utilaje agricole și de construcții

119 percheziții, în 19 județe, la grupări care furau utilaje agricole și de construcții

Procurori DIICOT și polițiști din Vrancea au făcut, marți dimineață, 119 percheziții în 19 județe la patru grupări infracționale ce furau utilaje agricole și de construcții din străinătate, le ”cosmetizau”, le făceau acte false și apoi le vindeau pentru maxim jumătate din prețul real.

Astfel, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vrancea și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea au efectuat un număr de 119 percheziții domiciliare, pe raza județului Vrancea și a altor 18 județe, într-o cauză vizând destructurarea a patru grupuri infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, luare de mită, dare de mită şi punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conform HotNews.

S-au constituit mai multe grupări infracţionale care procurau frudulos de utilaje agricole sau de construcţii

Potrivit DIICOT, în cursul anului 2019, pe raza comunelor Suraia, Goleşti și Năneşti, din județul Vrancea, s-au constituit mai multe grupări infracţionale ce aveau ca obiect procurarea în mod fraudulos (prin furt) de utilaje agricole sau de construcţii din Italia, Marea Britanie, Belgia sau Austria, pe care le transportau în ţară cu ajutorul unor platforme rutiere.

Membrii grupărilor le depozitau la colaboratori sau chiar în spaţii deţinute de firme înregistrate legal

În principiu, în localitățile de domiciliu, dar și pe raza altor unităţi administritive, membrii grupărilor le depozitau la colaboratori sau chiar în spaţii deţinute de firme înregistrate legal, pe perioada cât utilajele erau „cosmetizate” în sensul mascării zonelor din care au fost sustrase/rupte/distruse dispozitivele GPS de localizare sau pentru a le face să corespundă vizual cu utilaje cu privire la care au obţinut documentele reale.

Utilajele erau fie livrate unor clienţi preexistenţi

De asemenea, până la vânzarea directă sau prin platformele online, membrii grupării apelau la alţi colaboratori care, fie întocmeau în fals documentele aferente tipului de utilaj ce urmează a fi vândut, fie interveneau asupra soft-ului utilajului pentru a face bypass la unele comenzi condiţionate de existenţa dispozitivului GPS, fie interveneau pentru reducerea numărului de kilometri înregistraţi de computerul de bord, ori pentru modificarea datei de producţie.
Când toate aceste proceduri erau finalizate, utilajele erau fie livrate unor clienţi preexistenţi, fie erau postate pe platformele online de vânzare.

Preţurile cu care aceste utilaje erau vândute variau în marja de 30%-50% din preţul real

Preţurile cu care aceste utilaje erau vândute variau în marja de 30%-50% din preţul real, ajungând chiar şi în aceste condiţii la preţuri de câteva zeci de mii de euro.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 57 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS