DNA a anunțat marți începerea urmăririi penale împotriva senatorului PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Reamintim că săptămâna trecută plenul Senatului a încuviințat cererea DNA în acest sens. Bodog este acuzat de către procurori că în perioada în care a fost ministru ar permis ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pentru un an, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract. Mai mult, el ar fi semnat o serie de documente în locul consilierului.
Potrivit DNA, fostul ministru al Sănătății este urmărit penal pentru abuz în serviciu, în formă continuată (12 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni).
Acuzațiile pe care i le aduce DNA:
- În calitate de ministru al Sănătății, Florian Bodog ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract. Totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.
- În perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, Florian Bodog, deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu ar fi luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul Ministerului Sănătății.
- În același context, în perioada februarie – octombrie 2017, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere.
În 8 aprilie, procurorul-șef al DNA, Crin Bologa, a trimis procurorului general un referat pentru sesizarea Senatului pentru a încuviința urmărirea penală împotriva senatorului PSD Florian Bodog, fost ministru al sănătății în guvernele Grindeanu și Tudose. Miercuri, plenul Senatului a încuviințat cererea DNA.
În 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviințare de începere a urmăririi penale a aceluiași demnitar.