Un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat 18 persoane, între care 16 copii, la o grădiniță din regiunea Guangxi, situată în sud-vestul Chinei. Cel puţin una dintre victime a murit, informează Digi24.
Cel puțin o victimă a murit în urma atacului care a avut loc asupra unei grădinițe din orașul chinez Beiliu. Un bărbat a intrat în unitatea de învățământ cu un cuțit în mână și a început să înjunghie elevii și personalul didactic. Bărbatul a atacat 16 copii și doi profesori.
Mai multe imagini surprinse la fața locului au apărut în presa locală și pe Twitter, înfățișând copii răniți în zona de joacă, unii stând în picioare și alții întinși pe podea.
Atacatorul este un tânăr de 25 de ani, din satul Guannan din regiunea Guangxi, și a fost arestat la scurt timp după atac. Potrivit presei chineze, bărbatul ar trece printr-un divorț, iar soția sa lucrează la acea grădiniță.