2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDreptul de a recupera banii cuveniți va fi imprescriptibil în cazul pensiilor stabilite greșit din vina caselor de pensii

Dreptul de a recupera banii cuveniți va fi imprescriptibil în cazul pensiilor stabilite greșit din vina caselor de pensii

Pensionarii ale căror pensii au fost stabilite greșit din vina caselor de pensii vor putea să-și exercite oricând dreptul de a-și recupera banii care li se cuvin, întrucât acesta va deveni imprescriptibil, potrivit unei legi publicate în Monitorul Oficial.

PrinLegea nr. 113/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 459/2021, se punctează faptul în cazul sumelor datorate cu titlu de pensie pe care pensionarii nu și le-au primit din cauza unei erori, omisiuni sau mențiuni greșite a casei de pensii de care aparțin, nu se aplică termenul general de prescripție de 3 ani. Așadar, aceștiaîși vor putea recupera sumele cuvenite oricând constată o astfel de situație. Legea a apărut astăzi în Monitorul Oficial și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării, adică începând cu data de 2 mai.

Concret, în privința dreptului care devine imprescriptibil, legea pensiilor completează cu următorul alineat:

Prin excepţie (…), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă”.

Termenul general de prescripție de 3 ani se aplică, potrivit legii pensiilor:

  • sumelor rezultate ca diferențe între sumele stabilite sau plătite și cele legal cuvenite, constatate ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie; dar și
  • sumelor rezultate, la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de Fisc, ca diferențe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei și cel ales de contribuabil în declarația individuală de asigurare, în cazul asiguraților care au depus declarația individuală de asigurare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS