4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaKlaus Iohannis găzduiește cu omologul său polonez Summitul București 9

Klaus Iohannis găzduiește cu omologul său polonez Summitul București 9

Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, lunea viitoare, împreună cu omologul său polonez, Andrzej Duda, Summitul Formatului Bucureşti (B9), a informat Administraţia Prezidenţială.

Evenimentul este organizat la iniţiativa preşedintelui Iohannis şi se va desfăşura cu prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Republicii Polone şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, conform G4Media.ro.

Agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles

Administraţia Prezidenţială arată că agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, pe 14 iunie, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030.

Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre.

Dialogul şi cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităţilor acestora de apărare, precum şi sporirea rezilienţei NATO, a aliaţilor şi partenerilor în faţa provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanţii la reuniunea de vârf.

Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României

Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti, în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varşovia (8 iunie 2018) şi Kosice (28 februarie 2019)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS