2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate16 cazuri de COVID-19 cu varianta indiană a coronavirusului, descoperite în Polonia

16 cazuri de COVID-19 cu varianta indiană a coronavirusului, descoperite în Polonia

Persoanele care vin în Polonia din Brazilia, India sau Africa de Sud vor intra în carantină, a declarat marţi ministrul polonez al sănătăţii. Acesta a anunţat, în acelaşi timp, că 16 cazuri de COVID-19 cu varianta indiană a coronavirusului SARS-CoV-2 au fost confirmate în Polonia, potrivit Reuters.

Dintre aceste cazuri, semnalate în zona capitalei Varşovia şi a oraşului Katowice, două sunt în familia unui diplomat polonez revenit din India.

”În cazul Braziliei, Indiei şi Africii de Sud, persoanele venite din aceste locaţii vor trebui să intre automat în carantină, fără posibilitatea vreunei excepţii în urma unui test”, a precizat la o conferinţă de presă ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski.

Descoperirea cazurilor de coronavirus cu varianta indiană implică , un nou risc pentru Polonia

Descoperirea cazurilor de coronavirus cu varianta indiană implică un nou risc pentru Polonia, tocmai când aceasta începe să-şi revină după un al treilea val foarte puternic de COVID-19 şi a început o relaxare graduală a restricţiilor, intenţionând ca de luna aceasta să redeschidă treptat şcolile, restaurantele şi hotelurile.

Varianta indiană a coronavirusului SARS-CoV-2 este descrisă drept ”dublu mutantă’

Varianta indiană a coronavirusului SARS-CoV-2 este descrisă drept ”dublu mutantă”, întrucât are două mutaţii preocupante la nivelul proteinei spike prin care coronavirusul se ataşează de celulele umane. Prima mutaţie, E484Q, este apropiată de cea deja observată la variantele coronavirusului sud-africană şi braziliană (E484K), suspectată că reduce eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 existente şi sporeşte riscul de reinfectare. A doua mutaţie, L452R, este de asemenea prezentă la varianta descoperită în California şi ea ar putea antrena creşterea transmiterii virusului.

Polonia, ţară cu circa 38 de milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent 2.808.052 de cazuri de COVID-19 şi 68.133 de decese asociate acestei boli

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS