4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProprietarul armei cu care un copil şi-a ucis fratele a fost arestat preventiv

Proprietarul armei cu care un copil şi-a ucis fratele a fost arestat preventiv

Bărbatul, de 49 de ani, din judeţul Mureş, care este proprietarul legal al armei cu care un copil şi-a ucis accidental fratele, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informează News.ro.

”În continuarea cercetărilor, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a bărbatului, de 49 de ani, din Târgu Mureş. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă neletală fără drept şi complicitate la uz de armă neletală fără drept”, a transmis, miercuri, IPJ Mureş.

Bărbatul a fost reţinut marţi, iar cercetările în acest caz sunt continuate de poliţişti şi procurori.

Incidentul a avut loc luni, la o cabană din judeţul Mureş, unde un copil de 8 ani a găsit arma nesupravegheată şi şi-a împuşcat fratele de 5 ani.

Deşi arma nu este letală, copilul a fost împuşcat de la mică distanţă şi nu a putut fi salvat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS