Insula grecească Kalymnos a fost plasată în carantină marți de către autoritățile de la Atena, la doar o zi după relaxarea restricțiilor la nivel național, anunță Ekathimerini.
Restaurantele și barurile s-au redeschis luni în Grecia după o interdicție de 6 luni în contextul în care țara elenă se pregătește pentru debutul sezonului estival, programat oficial pentru 15 mai.
Însă Ministerul pentru protecție civilă de la Atena a anunțat că va impune un lockdown pe Kalymnos, o insulă și destinație turistică populară din Marea Egee, acesta urmând să rămână în vigoare până pe 10 mai „din motive urgente ce țin de riscuri serioase pentru sănătatea publică” și pentru limitarea răspândirii coronavirusului.
Rezidenților li se va permite să își părăsească locuințele doar pentru a merge la muncă, la doctor sau farmacie, să își plimbe animalele de companie sau pentru cumpărături la supermarketurile care se vor închide la ora 18:00.
Alte restricții includ suspendarea lucrărilor de construcții și a ceremoniilor religioase cu excepția înmormântărilor la care vor putea participa până la 9 persoane.
Rezidenților li se va permite să părăsească insula doar din motive ce țin de sănătate.
Grecia a raportat marți 1.387 de noi contagieri cu coronavirusul și 81 de decese cauzate de COVID-19 în ultimele 24 de ore.
Țara de aproximativ 11 milioane de locuitori a înregistrat un număr total de 349.936 de infecții cu coronavirusul și 10.668 de decese cauzate de acesta de la izbucnirea pandemiei.
Grecia și-a redeschis granițele pentru turiști pe 16 aprilie.