2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCanada, prima țară care aprobă vaccinul Pfizer-BioNTech pentru copii cu vârste între 12 și 15 ani

Canada, prima țară care aprobă vaccinul Pfizer-BioNTech pentru copii cu vârste între 12 și 15 ani

Ministerul canadian al Sănătății a anunțat miercuri că autorizează utilizarea vaccinului anti-Covid Pfizer-BioNTech pentru adolescenții cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Canada devine prima țară care îl aprobă pentru această categorie de vârstă, relatează AFP.

Health Canada a concluzionat că vaccinul este ”sigur și eficient” în prevenirea Covid-19 la adolescenții cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, după examinarea științifică ”riguroasă și independentă a dovezilor cunoscute”, a declarat ministerul într-un comunicat, conform HotNews.

Ottawa a autorizat inițial vaccinul pentru persoanele cu vârsta de 16 ani și peste

Ottawa a autorizat inițial vaccinul pentru persoanele cu vârsta de 16 ani și peste.
„Autorizarea unui prim vaccin în Canada pentru prevenirea Covid-19 la copii marchează un pas important în lupta Canadei împotriva pandemiei”, a declarat dr. Supriya Sharma, consilier medical șef la Health Canada.
Ea a confirmat la o conferință de presă că Canada este „prima” țară din lume care a autorizat acest vaccin pentru a fi administrat la adolescenți de 12 ani.

Aproximativ 20% din cazurile de Covid-19 din Canada au fost raportate la persoanele cu vârsta sub 19 ani

De la începutul pandemiei, aproximativ 20% din cazurile de Covid-19 din Canada au fost raportate la persoanele cu vârsta sub 19 ani, a spus ea.
Pfizer-BioNTech a depus, de asemenea, în Statele Unite o cerere de autorizare de urgență a vaccinului pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, iar decizia Agenției Americane pentru Medicamente (FDA) este așteptată în următoarele zile.

Decizia Canadei se bazează pe „noi date colectate” după un mare studiu clinic

Decizia Canadei se bazează pe „noi date colectate” după un mare studiu clinic de fază 3 din Statele Unite, extins la peste 2.000 de participanți cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, a declarat agenția guvernamentală.
„Datele din studiul clinic au arătat că după a doua doză, eficacitatea prevenirii Covid-19 la această grupă de vârstă mai tânără a fost de 100%”, a asigurat ministerul.

Canada a aprobat până în prezent patru vaccinuri anti-Covid

Profilul de siguranță al vaccinului Pfizer-BioNTech la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani este „similar” cu cel observat la persoanele în vârstă, adică reacțiile adverse care apar cel mai frecvent sunt „temporare și ușoare”, cum ar fi durerea brațului, frisoanele și febra, conform Health Canada.
Alți producători de vaccinuri autorizați în Canada „efectuează sau intenționează să efectueze studii la adolescenți și copii, inclusiv la copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 11 ani”, a spus ministerul.
Canada a aprobat până în prezent patru vaccinuri anti-Covid: Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson & Johnson.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS