Izvorul Tămăduirii este o mare sărbătoarea închinată Maicii Domnului. Nu are dată fixe, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată. În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma Mică.
Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.
Împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit glas Maicii Domnului care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.
Apa acestui izvor ar fi vindecat multe boli
Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-ar fi vindecat după ce ar fi băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire, el a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în 1453, la căderea Constantinopului.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor ar fi vindecat multe boli şi ar fi tămăduit diferite răni şi suferinţe.
Biserica „Izvorul Tămăduirii” a devenit un centru de manifestare a puterii şi milostivirii Maicii Domnului faţă de cei în suferinţă. Credincioşii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie datează din secolul al XIX-lea, dar la subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există până astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.
Această sărbătoare închinată Maicii Domnului aminteşte, totodată, şi de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde şi de vindecare.
Aghiasma Mică poate fi băută tot timpul anului
Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, ce poate fi băută tot timpul anului, spre deosebire de apa de la Bobotează, care are un ritual de folosire mai restrictiv.
În această zi, după Sfânta Liturghie, în biserici, şi uneori la fântâni şi izvoare, se săvârşeşte slujba sfinţirii apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, după o rânduială specială.
În unele părţi din ţară, preoţii merg şi stropesc casele credincioşilor cu această apă sfinţită.
În vorbirea populară, aghiasmei i se mai spune şi aiasmă. Cuvântul aiasmă vine de la iazmă, care are sensul de „arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie”. În legătură cu acest sens, contrar sensului originar de „apă sfinţită”, ar fi următoarea explicaţie: După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. Astfel, s-a reţinut în popor că scopul urmărit prin aiasmă este de a alunga „arătarea urâtă şi rea”, adică duhul cel rău.
Tradiţii şi obiceiuri
În ziua de Izvorul Tămăduirii, tinerii adolescenţi din anumite zone ale ţării obişnuiau să facă legământul juvenil – în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit.
Persoanele „legate”, verii, surorile, fraţii, fraţii de cruce, se întâlneau anual sau după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, ei se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori.
În tradiţia populară, se crede că bolnavii care respectă ritualul şi beau apă sfinţită din ziua praznicului dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc.
De asemenea, cu Aghiasma Mică se stropesc toate camerele din casă.
Se mai spune în popor că, în această zi, apele sunt mai zgomotoase şi mai zbuciumate. De aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă.
Femeile nu trebuie să spele, să calce sau să croiască îmbrăcăminte, pentru că se spune că lucrul făcut în ziua sfântă nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.
Tot în această zi, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca ele să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la muncile agricole. Se stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului şi grădinile şi livezile, pentru a fi un an rodnic. Totodată, oamenii cred că acest ritual protejează recoltele de distrugerile provocate de grindină.
