Un bărbat de 36 de ani care făcea kitesurfing la Neptun a murit, după ce a pierdut controlul și a căzut în apă.
Potrivit ISU Constanța, un echipaj SMURD și unul de la Ambulanță au intervenit vineri după-amiaza pentru salvarea unei persoane scoase din mare, inconștientă, în Neptun, conform Digi24.
Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes, și au declarat decesul bărbatului.
A pierdut controlul kite-ului și a căzut în apă
Este vorba despre un bărbat, de 36 de ani, din județul Ilfov, care făcea kitesurfing, iar la un moment dat a pierdut controlul kite-ului și a căzut în apă.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.