1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAvem urși, dar nu avem porci

Avem urși, dar nu avem porci

Dacă nu venea în România Prințul Vânător, noi, oamenii simpli ai acestei țări n-am fi știut niciodată că suntem atât de binecuvântați de Dumnezeu, încât să avem pe teritoriul nostru cel mai mare Urs European.
Fără îndoială este un motiv de mândrie națională și ar trebui să fim recunoscători Prințului Vânător care a mai și cheltuit 7.000 de euro pentru a ne arăta ce urși campioni internaționali avem.

Altfel, nici nu am fi avut îndrăzneala să credem că suntem și noi la ceva pe primul loc în Europa. Nici nu ne-am fi gândit că putem intra în cultura europeană cu o Baladă a Regelui Urs Arthur, așa cum englezii au o Baladă despre un rege al lor, pe care întâmplător îl chema tot Arthur. O adevărată coincidență a istoriei!

Glumesc, așa cum am mai glumit pe seama necazurilor pe care le tot avem în ultima perioadă. Fac haz de necaz, dar am tot dreptul să fac atâta timp cât haosul administrativ și amatorismul este prezent de la vârful Ministerului Mediului până la conducerea AVPS Botoș-Covasna. Cum să nu faci haz de necaz când însăși domnul ministru al mediului românesc abordează tema ” a la mișto”, declarând: „Nu știu cine poate spune că e cel mai mare din țară, poate are puteri supranaturale. Nu știu dacă a fost cel mai mare sau cel mai mic, dacă îl chema Arthur sau îl chema Ioniță”.

Să vedem dacă avem și porci campioni.

Acum, dacă Prințul Vânător ne-a arătat ce măreție de urși avem, ar fi cazul să mai vină să ne mai ” descopere” și alte bogății de care poate nici nu avem habar.
Ar fi interesant de știut dacă în afară de urși mai avem și alte animale de ”importanță europeană”. De exemplu, să ne dezvăluie cum stăm la categoria ”porci”.
Să vedem dacă avem și porci campioni.
Desigur, Prințul Vânător nu va fi interesat de porci, căci acest animal nu-i poate oferi trofee, ci doar , cel mult, șorici și antricoate.

Totuși, Ministerul Mediului ar trebui să-l mai invite în România la vânătoare, deoarece în foarte scurt timp și porcul românesc va fi considerat trofeu de vânătoare fiind ” un animal extrem de rar la români, chiar pe cale de dispariție ”.
De această dată, chiar nu mai fac haz de necaz, deoarece necazul este prea mare și prea dramatic pentru viitorul nației noastre.

România nu mai este în stare să asigure din producție proprie carnea de porc

România nu mai este în stare să asigure din producție proprie carnea de porc, aliment traditional al românilor, cu ponderea cea mai mare în consumul general de carne al populației țării.
Datele statistice sunt de-a-dreptul înspăimântătoare: Avem un minim istoric al stocului de porci, importuri mai mari de purcei vii și carne, exporturi de carne la o zecime din 2017 și un consum mai mic.

Stocul de porci din România este pe un trend descendent

Conform datelor publicate de către ” Economica.net” la 18.04.2021, din 2016, ultimul an în care România a fost liberă de pesta porcină africană, cantitatea de carne de porc importată a crescut cu 42%, importurile de porci vii cu 12%, în timp ce exporturile de carne s-au diminuat cu peste 87%, iar cele de animale vii cu peste 96%.
Potrivit unei analize a USDA, stocul de porci din România este pe un trend descendent, cu o scădere de 2,6% în 2020 față de 2019. Numărul de scroafe de reproducție în 2020 a scăzut, de asemenea, cu patru procente, de la 309.000 de capete în 2019 la 297.000 de capete.

Numai în ianuarie 2021, România a importat peste 2.200 de reproducători de rasă pură

Din datele INS, în 2016, România avea un efectiv de peste 4,7 milioane de capete, în timp ce în 2020 numărul lor era în jur de 3,6 milioane.
Efectele se văd în importuri de animale vii. “Deoarece capacitatea de producție de porci a fost sub presiune, fermele de îngrășare au căutat purcei din afara României, ceea ce a determinat ca importurile de purcei vii în 2020 să crească cu 17,6 la sută față de anul precedent”, potrivit USDA.
De asemenea, potrivit INS, numai în ianuarie 2021, România a importat peste 2.200 de reproducători de rasă pură, din Ungaria, Danemarca și Franța,  în jur de 81.200 de porci sub 50 de kg din Germania, Ungaria, Danemarca și aproape 12.000 de porci de peste 50 de kg din Ungaria, Germania, Danemarca.

Exporturile de animale aproape că au fost sistate

Pe de altă parte, exporturile de animale aproape că au fost sistate. Potrivit INS, spre exemplu, în 2019 a fost exportat un singur porc de 120 de kg, în valoare de 240 de euro. În 2020, s-au trimis în Ungaria 449 de porci de peste 50 de kg, acesta fiind singurul transport.
În 2016, principala piață pentru porcii vii din România a fost Albania, unde s-au trimis peste 11.600 de animale, dintr-un total de 12.965 de animale.

Exporturile de carne de porc către alte state membre ale UE și țări din afara UE s-au prăbușit

Totodată, ca urmare a restricțiilor impuse de partenerii comerciali ai României, exporturile de carne de porc către alte state membre ale UE și țări din afara UE s-au prăbușit. În 2020, exporturile au atins doar o zecime (3 467 tone) din cifra maximă din 2017. Pierderile de pe piețele de export au dus la creșterea stocurilor interne. Stocurile mai mari, împreună cu o scădere a cererii de carne proaspătă de porc din cauza pandemiei COVD-19 în 2020, au redus importurile de carne de porc cu 2,5%, până la 272.630 de tone, potrivit datelor publicate de Trade Data Monitor.

Rezultă că România produce doar aproximativ o treime din necesarul de carne de porc al țării.
Evenimentul cinegetic cu Arthur și Prințul Vânător ne-a mai eliberat de stresul pe care ni-l dau zilnicele amenințări ale actualilor noștri conducători cu pedepsele pe care ni le pregătesc, dacă nu ne vaccinăm. Am mai uitat de Arafat, Gheorghiță, Mahler și Rafila, fiind fascinați de revelația pe care ne-a adus-o sacrificiul marelui Arthur.
Ne-am dat seama că vocația României nu este agricolă sau zootehnică, ci cinegetică.

Întrebări de bun-simț

De ce să chinuim guvernul cu pretențiile noastre de a crește porci în România ?
De ce să-i cerem să reducă dependența periculoasă pe care o avem față de importul de carne când acest import îi ajută atât de mult pe producătorii-exportatori din Ungaria, Germania, Danemarca, Spania, ș.a ?
De ce să nu-i ajutăm și să nu ne manifestăm ”solidaritatea europeană” față de acei producători străini care au stocuri și nu știu cum să scape de ele ?
Oare nu ar fi bine să renunțăm definitiv la agricultură și la zootehnie și să-i lăsăm pe alții să ne vîndă carne, cartofi, mărar, pătrunjel și chiar cocă congelată?
Ce vom face în România?
Vom crește urși giganți și vom trăi din taxele plătite de Prinții Vânători.
Vom schimba și numele țării.
O vom numi ” România Safari”.

Profesor universitar doctor Mircea Coșea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS